Conform GSP, Steaua schimbă din nou comandantul după doar 6 luni. Colonelul Petru Dănuț Sârghe Ciobanu, numit în martie 2025, a fost anunțat – potrivit surselor din Ministerul Apărării – că mandatul său nu va fi prelungit.
În acest timp scurt, nouă ne-a lăsat totuși impresia unui om onest și corect, reușind să organizeze cu adevărat o sărbătoare de Ziua Clubului, pe 7 iunie – dovadă că dacă se vrea, se poate. Dar noi suntem naivi și deja ne mint de 8 ani cu soluții. Cu toate acestea, chiar el declara, la întâlnirea cu suporterii din aprilie, că dacă nu reușește să aducă soluții pentru „promovare”, își va da demisia.
Dacă adăugăm și alte informații, știm că oficialii clubului, prin vocea comandantului, promiteau să înainteze propuneri de rezolvare a problemei promovării. În cazul în care acestea ar fi respinse, urma să fie vizibil că blocajul nu ține de club. Acum, tabloul logic duce spre trei posibile explicații:
- Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro nu își dorește promovarea Stelei. În acest caz, vina ar putea fi aruncată spre zona politică sau spre întreg angrenajul ministerului. Asta ar însemna că declarațiile ministrului Ionuț Moșteanu sunt mincinoase.
- Clubul Steaua București nu a trimis nicio propunere. În acest caz, ar însemna că comandantul a fost cel care a mințit.
- Atât clubul, cât și ministerul și-au făcut partea, dar propunerile s-au blocat undeva pe traseu. Poate un raport „uitat” într-un sertar sau o lipsă de voință asumată de cineva din structura intermediară. În această schemă, numele lui Eduart Bachide, următorul în organigramă după comandant, nu poate fi trecut cu vederea.
Acest tablou trebuie expus public. Deja au trecut 8 ani în care Armata României nu doar că nu și-a apărat cel mai valoros brand sportiv, dar pare că asistăm la un proces constant de distrugere a lui. Lipsa de transparență și comunicare a ajuns la un nivel alarmant: promisiuni făcute pe ascuns, resetate la fiecare 6 luni, fără rezultate concrete.
Întrebarea este simplă: cine minte și cine face parte din grupul de interese care blochează cu orice preț orice pas înainte pentru acest club? Am ajuns din nou aproape în octombrie, și din nou nu există nicio persoană din partea Ministerului sau a Clubului Steaua care să își asume o poziție clară și deschisă în fața suporterilor dar și a presei.
