31.03.2021
În data de 29.03.2021, ABSOLUTE PRO TRAINING SRL în calitate de beneficiar al măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 2020, proiect nr. RUE 4423, a început implementarea proiectului.
Obiectivul proiectului îl reprezintă: Diminuarea efectelor economice generate de criza sanitară în contextul crizei provocate de COVID-19, sprijinirea ABSOLUTE PRO TRAINING SRL .
Prin implementarea proiectului se vor obţine următoarele rezultate:
Asigurarea capitalului de lucru pentru ABSOLUTE PRO TRAINING SRL.
Menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni.
Menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 429.976.26 lei, din care:
373892.40 lei – grant
56083.86 lei – cofinanțare beneficiar
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv de la 29.03.2020 până la 29.03.2021
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate. Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19. Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare.
Date de contact:
ABSOLUTE PRO TRAINING SRL
Telefon: 0727.35.76.23
E-mail: [email protected]
Website: https://pregatire.net