Ziua de 13 septembrie face parte din calendarul istoriei pompierilor, fiind marcată, începând cu anul 1953, în amintirea bătăliei din Dealul Spirii, din 1848, când eroismul lor, dovedit în confruntarea cu oastea otomană, a fost recunoscut și onorat oficial de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În anul 1863, când oștirea română reorganizată, primea noile drapele naționale, el a ales pentru festivitate ziua de 13 septembrie.

Pompierii sunt numiți și „eroii de fiecare zi”. Munca pompierilor nu se limitează numai la incendii. Ei sunt salvatorii oamenilor și bunurilor în caz de inundații, cutremure și dezastre naturale sau provocate.

Cu o pregătire profesională și practică deosebită, pompierii sunt într-o permanentă stare de alarmă. Disciplinați și acționând curajos, se constituie ca un scut puternic pentru protejarea vieții și bunurilor semenilor lor. Activitatea lor se desfășoară, de cele mai multe ori, într-o stare de iminent pericol. Din păcate, unii își pierd viața. Devin eroii noștri, păstrați permanent în sufletele membrilor comunității pe care i-au salvat și protejat.

Un pios omagiu eroilor căzuți la datorie și un sincer La mulți ani!, în zi de sărbătoare națională, eroilor noștri din fiecare zi, angajați cu devotament și curaj într-o acțiune definită ca protecție și salvare a semenilor și bunurilor lor.

Romfilatelia mulțumește Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea va fi disponibilă de Miercuri, 13 septembrie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

[email protected]

Source