ECOTIC și JYSK demarează o campanie de informare a publicului larg în ceea ce privește colectarea separată în vederea reciclării a deșeurilor de baterii, becuri, neoane și electronice mici.
În 2022, ECOTIC a dezvoltat un studiu care a prezentat faptul că doar 30% din populația României cunoaște un punct de colectare pentru deșeurile de echipamente electrice. În acest sens, promovarea soluțiilor de predare a acestor tipuri de deșeuri este o inițiativă ce contribuie la informarea și educarea publicului larg, astfel încât deșeurile de baterii, acumulatori și electronice să nu mai ajungă în mediu, ci în circuitul reciclării.
Clienții JYSK care vor ajunge în cele 133 de magazinele amplasate la nivel național vor putea primi la casa de marcat mini recipiente GRATUITE destinate colectării separate de baterii portabile la domiciliu*. Toate magazinele JYSK sunt echipate cu recipiente dedicate colectării separate a bateriilor, becurilor și electronicelor mici stricate, unde clienții pot aduce bateriile și acumulatorii uzați.
“Sperăm că această campanie va încuraja clienții JYSK să colecteze selectiv și să își dea seama cât de important este să reducem cantitatea de deșeuri pe care o producem. Foarte multe deșeuri pot fi reciclate. În loc să ajungă la groapa de gunoi, bateriile, acumulatorii sau becurile pot fi repuse în circuitul economic. Un drum până la un recipient de colectare selectivă a deșeurilor nu durează mult, dar e foarte important să devină obișnuință. Contează fiecare baterie sau bec care nu ajunge în mediu”, spune Raluca Dascălu, Communications Manager JYSK România.
Ce poți să aduci la recipientul dedicat de la JYSK?
Baterii portabile consumate
- (AA, AAA, baterii tip pastila, baterii de telefon/laptop/cameră foto)
Becuri/neoane stricateElectronice uzate de mici dimensiuni
- (mouse, tastatura, telecomanda, încărcătoare, căști etc).
De ce să le predai spre reciclare?
Aceste deșeuri, predate la punctele de colectare dedicate, ajung pe fluxul reciclării. Astfel, o mulțime de materii prime reciclabile, care sunt însă periculoase pentru mediu, nu mai ajung în natură, ci sunt sunt extrase și refolosite. O serie de informații pe această temă sunt disponibile pe www.ecotic.roși pe www.jysk.ro/colectare-selectiva.
ECOTIC a pus la dispoziția publicului larg și un număr dedicat de call center, 021 9641, unde cetățenii pot identifica soluțiile pe care le au la dispoziție pentru predarea deșeurilor electrice și de baterii.