Tommy Hilfiger anunță lansarea colecției TOMMY JEANS creată în colaborare cu Asociația Națională de Baschet (NBA). Colecția capsulă celebrează esența baschetului ca o forță integrală în construirea culturii locale de stradă și a comunităților diversificate. Mai mult, este o continuare a tradiției îndelungate a brand-ului în ceea ce privește stilul streetwear american și nostalgia emblematică a anilor ’90. Colecția este disponibilă în România pe tommy.com începând cu 6 Iunie 2022.
Inspirată din energia specifică baschetului, colecția prezintă siluete relaxate și imprimeuri cu siglele echipelor NBA. Disponibile într-o varietate largă de combinații, hanoracele din fleece, pantalonii de trening, tricourile și pantalonii scurți pot fi combinate în diverse look-uri sau asortate cu o jachetă varsity și pantaloni din denim pentru femei. Colecția este concepută pentru toți cei care îmbrățișează stilul de viață și agitația care înconjoară acest sport, oferind modă streetwear de cea mai bună calitate.
Afinitatea lui Tommy Hilfiger pentru baschet și cultura de stradă a început în anii 1990, când brand-ul său omonim a captat atenția celebrităților și influencer-ilor, dintre care mulți erau conectați cu NBA și comunitatea sportivă mai largă. Modelele TOMMY HILFIGER din acea perioadă erau extrem de râvnite și definitorii ca stil. Prezența lor era deseori remarcată pe terene — de la arene profesionale până la jocuri amicale în stradă. Sportul a rămas întotdeauna o componentă cheie a viziunii brand-ului Hilfiger și, mai recent, a inclus colaborări globale cu campionul internațional de tenis, Rafael Nadal, și Lewis Hamilton, campionul mondial la Formula OneTM.
Colecția capsulă TOMMY JEANS și NBA de asemenea reflectă campania globală de primăvară 2022 a lui TOMMY JEANS, Play to Progress, care celebrează puterea creativității individuale de a duce mai departe comunitatea.
Prietenii și fanii brand-ului TOMMY JEANS sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind #TommyJeans și @TommyJeans. Aici vor descoperi un mix de muzică, streetwear și cultură pentru tineri într-un conținut experimental, care depășește limitele stilului individualizat și exprimării de sine.