Într-o zi geroasă de noiembrie, un grup de oameni au decis să înceapă un proiect de sport din care copiii să câștige. Duminică, 22 mai, cu soarele de vară deasupra noastră, acest proiect demarează cu un episod-pilot.

”Tenis de Bine” este proiectul, iar Asociația Cip și Ciargi, alături de prietenii de la CONIL sunt organizatorii.

Ne-am propus ca cel puțin o dată pe lună, copii atipici, refugiați sau din comunități defavorizate să joace tenis, să descopere bucuria sportului și a prieteniei pe care acesta o poate genera. Alături de părinți eroi și antrenori cu experiență.

De asemenea, alături de organizatori, o mână de oameni empatici și generoși au decis să susțină acest prim eveniment. E vorba de Complexul Cultural Sportiv Studenţesc Tei, Academia Victor Hănescu și Decathlon România.

Planurile sunt mari și multe, iar copiii merită totul. Dacă lucrurile sunt grele pentru unii dintre noi, ei bine, pentru puștii cu autism, sindrom down, epilepise, scolioză, adhd sau întârizere mintală ele sunt mult mai dificile. Iar părinții lor merită la rându-le o anume susținere pe care statul român încă nu o poate oferi așa cum trebuie.

Susțineți copiii printr-un ”bravo”, o donație sau o vorbă bună în stânga și-n dreapta 🙂

https://www.patreon.com/cipsiciargi 

https://conil.ro/#doneaza
 

Source