Asociația Pădurea Copiilor a lansat Inițiativa pentru împădurire Stejărei, un proiect unic de strângere de fonduri care transformă click-urile cumpărăturilor online făcute prin website-ul stejarei .ro în lei pentru copăcei.

Practic, pentru fiecare achiziție pe oricare din cele peste 170 de magazine participante până acum în proiect, acestea alocă pentru plantări un procent din valoarea coșului de cumpărături. Fiecare dintre cumpărătorii online poate contribui astfel dintr-un simplu click la împădurirea sudului tot mai arid al României.

Asociația Pădurea Copiilor răspunde din 2016 unei urgențe climatice și sociale în sudul României amplificate de lipsa pădurilor.

Organizația a plantat și îngrijit până acum peste 1 milion de puieți în 26 de localități, cu misiunea de crește păduri în 100 de comunități până în 2035.

În 2022, Pădurea Copiilor a crescut cu 34 de hectare de pădure nouă, înființată cu implicarea a 15 companii și a 1500 de voluntari.

Acces proiect: www.stejarei.ro