“Steaua, simbolul unei comunități care se încăpățânează să reziste.
Pe vremuri, ne simțeam parte dintr-o comunitate și o prețuiam. Aveam prieteni, vecini pe care îi iubeam și cu care ne plăcea să ne întâlnim. Aveam locurile noastre în cartier, terasele preferate, magazinele preferate, parcurile unde ne-am julit genunchii prima oară și, mai ales, aveam stadionul de fotbal, unde ne vedeam ca să simțim emoțiile ”până la paroxism”, cum ar zice Ionuț Chirilă. Simțeam împreună, pentru că unele sentimente sunt pur și simplu mai potrivite de simțit în grup.
Și da, acei „bătrâni” frumoși care se încăpățânează să creadă, în Steaua și implicit în mica lor comunitate locală, încă există. Stau mărturie băieții din galeria Stelei care încă se întâlnesc și se bucură de meciuri și unii de ceilalți, la beri sau chiar la piață. O fac și stickerele pe care le lipesc aceștia, pe ușile barurilor pe care le frecventează, dar și graffitiurile urbane de pe pereții clădirilor comuniste, care își strigă, deseori furios și plin de durere, iubirea și loialitatea față de clubul lor, un club atât de inconfortabil pentru ”oamenii prezentului”. Dar, mai ales, acești oameni strigă, printre rânduri, o idee: ideea că fotbalul nu e neapărat despre a câștiga și a fi cel mai bun, ci despre a iubi împreună și a te iubi reciproc.”
Text: welovesport