poza26

26 iunie 2020

Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași

Mihai Chirica, Primar IasiS-au făcut mulți pași, multe proiecte au ajuns să fie implementate, dar locomotiva a luat-o destul de repede în fața vagoanelor. Am avut o scădere semnificativă în încasarea taxelor și impozitelor în perioada pandemiei, nu pentru că nu am avut mijloacele de plată la distanță, de informare la distanță, ci oamenii nu au putut ajunge la ghișeu (n.r. fizic) și nu și-au plătit taxele.(…) Trebuie să începem să lucrăm (…) la firul ierbii, cetățean cu cetățean, să începem să facem instructaje schematice, ușor de înțeles, ca lumea să înțeleagă cum să folosească noile tehnologii pentru a-și face viața mai ușoară. A doua chestiune a fost încercarea de a ne continua viața publică și, de data aceasta, comunicarea de la distanță și-a spus cuvântul, a fost o modalitate facilă, am economisit foarte mulți bani.

Am început să ne digitalizăm și noi în toate sectoarele de activitate, de la sistem inteligent de parcări, până la cele de comunicare și încercăm să ținem pasul cu tehnologia. Rămânem o ușă deschisă.

Costina Papari, Edus.ro

Costina Papari, Project Manager EDUS.roCe își propune Edus.ro să facă  este să o soluție completă de digitalizare a sistemului educațional din România. Produsul nostru se află deja pe piață din 2015, avem unități școlare cu care lucrăm. Pe parte de digitalizare a sistemului educațional este adevărat că școlile cu care lucrăm, până în momentul de față nu au accesat serviciul complet, dar în ultimele luni ne-am zbătut foarte tare să le oferim soluția completă. Am putut să le oferim profesorilor și elevilor cee ce trebuie ca să digitalizeze tot procesul de învățare, de la lecțiile online până la a putea face teste, a corecta teme în spațiul online și posibilitatea de a fi evaluați și notați în catalogul electronic.

În momentul de față platforma noastră este structurată în 2 module: avem modulul digital organizațional unde încărcăm tot ceea ce înseamnă servicii de control managerial intern, CEAC, GDPR, deci toate procedurile care ar trebui să existe în școli și apoi este modulul educațional unde ca profesor și ca elev putem avea lecțiile online, atât lecții live, cât și încărcarea diferitelor documente didactice, se pot încărca teme și se pot evalua elevii. Avem chiar și o librărie pentru a avea un acces cât mai larg la materiale, de la manuale până la accesorii care să te susțină ca profesor în procesul de predare. Bineînțeles, avem și notarea și prezențele elevilor și menținerea unei legături continue și cu părinții elevilor pentru a fi la curent cu notele obținute și prezențele acestora la școală și o rețea socială unde aceștia pot comunica foarte ușor.

 Cristian Popescu, Viceprimar Sector 2, București

Cristian Popescu, Viceprimar Sectorul 2Avem astăzi una dintre cele mai moderne școli din țară, dotată cu table inteligente, cu imprimantă 3D, am căutat să punem la dispoziția copiilor lucrurile cele mai noi în domeniu pentru a avea parte de o educație cât mai bună. Suntem în proces de modernizare a infrastructurii școlare, deci până în 2022 vom moderniza toate școlile la standarde destul de înalte și din punct de vedere al infrastructurii zidurilor, dar și al utilării claselor cu cele mai noi tehnologii. La catalogul școlar este o problemă de legislație unde notele trebuie să fie puse și pe hârtie, dar în acest an am implementat un sistem în care toți copiii beneficiază de acces la platforma Telekom unde au ore online și unde au și un catalog electronic.

Costi Andriescu, Telekom România

Prin intermediul celei mai utilizate platforme din România, Adservio, am reușit să facem webinarii pentru un număr de peste 30.000 de profesori din România. Au fost 70 de webinarii realizate pentru aceștia, aproximativ 3-4/zi. Avem până la acest moment o comunitate care trece de peste 1 milion de utilizatori părinți, elevi, profesori, manageri de școală și secretari de școală.  Aplicația  poate fi utilizată de pe orice device. Motivul pentru care această aplicație a fost cea mai preferată și ai utilizată de către școlile din România este pentru că pune în interiorul unei singure soluții mai multe posibilități.

Dan Bogdan, Dell Technologies 

dan bogdanDell Technologies  are o tradiție de lungă durată în parteneriate cu universitățile. Pentru lucrul colaborativ de la distanță oferim cea mai largă paleta de instrumente în acest sens. Avem și soluții de e-learning, venim cu infrastructura integrată de smart campus și corelarea cu prezența la ore. Se pot face corelari cu câte persoane sunt în campus, câți sunt la ore și evident putem vorbi astfel și de un management eficient al cladiriilor și resurselor .  

Aș adauga și soluțiile de tip health care care ne ajută să prevenim potențiale pericole.  Avem stații care sprijină cercetarile în domeniul oncologic integrate cu echipamente medicale pe zona  imagistica. Ne orientăm și pe furnizarea unor soluții la cheie în care integram soluții și de la parteneri, pentru ca avem un întreg ecosistem.  O soluție lasată de curând, adaptată cerințelor acestei pandemii, de tipul îngrijiri predictive de sănătate, care vine în sprijinul primariilor, și se preteaza pentru mai multe domenii unde există zone de aglomerari. Practic aceasta soluție se dezvoltă pe 4 paliere.  Porneste de la detecția persoanelor care au o anumită temperatură corporală, depășește o anumită valoare. Deciziile pot fi luate de o persoană care supraveghează aceasta soluție, dar noi automatizăm răspunsurile la aceste detecții prin folosirea algoritmilor de inteligență artificială astfel încât să putem supraveghea o anumita aglomerare din oras, companii, transport etc și această monitorizare se referă la distanțarea socială, cu cine a venit în contact. Putem face aceasta analiză în mod automat și putem să facem și o executare a unei carantine, adică să depistăm persoanele care ar fi trebuit să se afle în carantină. În plus, soluțiile trebuie să poate să  fie integrate într-o platformă de management care să creeze o imagine a acestor cazuri și avem aceasta posibilitate. Ultima etapa de dezvolare este aceea de  a crea un model de predicție customizat pentru fiecare utilizare. Toate aceste soluții se pot testa la cererea clientului  chiar în modulul real de lucru.

Dan Lungu, purtător de cuvânt, Primăria Ciugud

Dan Lungu, Primăria CiugudIeri am făcut un pas important din punct de vedere smart village, am avut o întâlnire foarte importantă cu Președintele Autorității Naționale pentru Digitalizarea României. (…) Am vorbit despre armonizarea legislației pentru administrațiile publice locale, pentru că este în momentul de față un vid legislativ în ceea ce privește legislația și modul în care noi administrațiile locale vom trebui de acum încolo să gestionăm arhivele electronice. Mai mult de atât, am vorbit în premieră despre identitatea electronică, identitatea actuală.

La Ciugud avem deja lucru (n.r. identitatea electronică a cetățeanului), avem posibilitatea și deja oferim cetățenilor noști posibilitatea de a-și face această identitate electronică. Mai mult decât atât, toți cetățenii au un dosar electronic al tuturor documentelor pe care le-au depus la Primăria din Ciugud, pot să obțină 90% din actele administrative direct din online, adică printr-o platformă a cetățeanului, avem 5 variante de plată, avem cardul cetățeanului. Până în anul 2022 ne propunem să fim prima primărie din România care renunță în totalitate la hârtii.

Am lansat o provocare la nivel național printr-o scrisoare deschisă și mai multe adrese către Ministerul Educației și am spus „nu lăsați să piară școala de la țară” și de ce? Pentru că noi aveam o mare provocare. Fiind lângă Alba Iulia însemna că toți copiii noștri migrau către școlile de la oraș (…) și astfel am constatat că aveam o scădere a populației școlare drastice, adică în 5 ani, dacă noi nu luam o măsură, școala din Ciugud dispărea.”

Am desființat toate școlile din comuna Ciugud, am înființat una singură, toți copiii noștri învață simultan astfel încât să aibe același nivel al bazei materiale, același condiții și totodată, îi aducem pe elevi în fiecare dimineață la școală și îi ducem înapoi acasă.

 Radu Nicolescu, Consilier de stat IT&C

Radu Nicolescu, Consilier de stat IT&CSănătatea a devenit o problemă majoră la nivel global și impune concentrarea atenției la nivel național și comunitare. Sistemul de sănătate trebuie centrat tot mai mult pe primirea cererii și satisfacția pacientului cu participarea acestuia într-o adevărată relație de parteneriat. Informatizarea acestui sistem care trebuie dezvoltat trebuie să fie atât integrat, cât și coerent, astfel încât să cuprindă dosarul electronic al pacientului, cardul de sănătate, prescripție electronică, servicii de suport pentru luarea anumitor decizii, o comunicare bună medic-pacient și o monitorizare de la distanță. Un sistem de sănătate smart trebuie să fie fără frontiere și fără bariere de timp și spațiu. Avem un proiect prin care vrem să digitalizăm emiterea concediilor mediale, emiterea biletelor de trimitere și programarea la medic. De asemenea, mai avem un proiect care se dezvoltă în sistem informatic pentru evidența registrelor de boală. Acesta a primit și avizul pozitiv de la Comitetul Tehnic al Societății Informaționale.

În ceea ce privește educația, o educație smart nu definește un dispozitiv inteligent, ci o schimbare a sistemului educațional într-unul eficient și de calitate. O educație inteligentă presupune medii inteligente, pedagogie inteligentă, elevi inteligenți având ca fundament ideea de digitalizare și, totodată, avem nevoie de alfabetizarea digitală. Elevii trebuie să fie conștienți de drepturile pe care le au în mediul online, dar și de responsabilitățile care le parvin. Acum la Ministerul Educației și Cercetării avem în implementare 3 proiecte cu finanțare pe fonduri europene: introducerea WiFi-ului în școli, introducerea catalogului electronic și crearea bibliotecii școlare virtuale.

Zaki Milhem, Head of Health Innovation, Iceberg

Zaki Milhem, Head of Health Innovation Iceberg Eyelearn este un soft care folosește camerele web pentru a monitoriza mișcarea globilor oculari și apoi, folosind inteligența artificială creează ceva ce se numește Heat Maps care poate arăta cât de mult se concentrează utilizatorul într-o anumită zonă, cât de greu îi este să înțeleagă ceva și cât de atras este de diferite aspecte ale paginii sau documentului citit. 

Proiectul Log in log out vine ca răspuns la criza Covid și practic punem o barieră și niște panouri din plexiglas  la începutul autobuzului. Bariera respectivă este echipată cu un dispenser pentru igienizant de mâini și cu o cameră cu infraroșu care măsoară temperatura pasagerilor.

Am creat un material inovativ care transpiră biocid și care poate să țină suprafețele dezinfectate. Acest material se poate aplica pe mânere, pe balustradă, în transportul în comun, pe suprafețele atinse frecvent în general.

Ionel Chiriță, Președinte Executiv AOR

Ionel Chiriță, Președinte executiv AOR

De curând, într-o analiză făcută de Asociația Orașelor pe 71 dintre orașe din cele 216, putem spune că avem în implementare în acest moment proiecte de 9 miliarde de lei.

Dintre ele, multe sunt proiecte care vizează IT-ul, digitalizarea și această sumă ar fi putut să fie mult mai mare dacă nu ar fi existat problema cofinanțării.

Gheorghe Ilie Costeluș, Primar Filiași Dolj

Gheorghe Ilie Costelus, Primar Filiasi Dolj

Noi, cu 3-4 ani în urmă, am implementat un sistem astfel încât populația orașului nostru este alarmată pe întreg arealul Filiașului instantaneu în situații de urgență.

Un sistem similar aș vrea să îl implementez acum în zona de energie electrică, în special în iluminatul public și pietonal.

 

Aurelia Fedorca, Primar Negrești Oaș

Aurelia Fedorca, Primar Negresti-OasNoi am reușit în exercițiul acesta bugetar să accesăm proiecte și absolut toate unitățile de învățământ sunt în proces de modernizare. Unele le-am finalizat, altele sunt în proces de implementare. Avem 2 școli generale, 2 licee, 2 grădinițe cu program prelungit, iar una dintre școlile generale a câștigat și un premiu la Gala Administrației și unul dintre subiectele și preocupările noastre importante este digitalizarea și dotarea acestor unități de învățământ conform vremurilor pe care le trăim. De aceea, am aprobat în Consiliul Local un program Start pentru educație în care, în final, dorim ca fiecare elev din unitățile de învățământ din orașul nostru să beneficieze de un dispozitiv IT. În prima etapă vor fi toți cei care nu au deloc, pentru ciclul primar tablete, iar pentru cei din ciclul gimnazial și liceal, laptopuri.

Adrian Constantin Torma, Primar Moldova Nouă

Torma Adrian Constantin, Primar Moldova NouaToate cabinetele școlare le-am adus la un nivel ridicat. Problema este resursa umană. Degeaba în mine, în primar sau în grupul restrâns poate să fie un vulcan de energie, un vulcan de voință, dacă nu vom putea atrage lângă noi oameni din mediul privat, dar este o provocare interesantă să ducem aceste lucruri la finalitate.

Source