Pentru că din ce în ce mai mulţi bebeluşi suferă de reflux gastroesofagian, există variante special create de lapte praf Humana destinate acestora. Dietă şi alimentaţia sugarului care suferă de reflux diferă de la o etapă de dezvoltare la alta, dar cu siguranţă laptele praf antireflux ar trebui să fie baza alimentaţiei bebeluşilor încă de la naştere. Acest lapte praf este special, recomandat sugarilor cu o tendinţă crescută de regurgitare, care se foloseşte numai sub supraveghere medicală, atât ca şi aliment principal, cât şi în completarea alăptării cu lapte de mamă.

Ce este refluxul gastroesofagian?

Refluxul gastroesofagian este o afecţiune care se poate manifesta deopotrivă la bebeluşi, la copii, dar şi la adulţi, fiind însoţită sau nu de complicaţii şi producându-se atunci când conţinutul stomacului se întoarce în esofag.

În primele luni de viaţă, refluxul este considerat normal şi fiziologic, însă sunt situaţii în care regurgitatiile nu sunt atât de normale şi nu apar numai după ce bebeluşul este hrănit. Dacă aceste episoade de reflux nu afectează creşterea copilului, dacă nu sunt alte simptome, atunci nu sunt nici motive de îngrijorare. În caz contrar, când episoadele de reflux afectează dezvoltarea copilului, trebuie luate măsuri în acest sens.

Cauzele refluxului gastroesofagian la bebeluşi

Refluxul gastroesofagian la bebeluşi este adesea pus pe seama dezvoltării insuficiente a sfincterului esofagian, un muşchi care nu permite trecerea sucului gastric acid în esofag. Refluxul este cauzat şi de poziţia culcată a copilului un timp îndelungat, de dietă preponderent lichidă, de naşterea prematură, dar şi de boala de reflux gastroesofagian, de intoleranţă alimentară sau de esofagita.

Principalele complicaţii ale refluxului gastroesofagian sunt:

·  esofagita sau inflamaţia esofagului;

·  ulceraţii la nivelul esofagului;

·  anemie.

Părinţii trebuie să meargă la medic atunci când copilul:

·  nu ia în greutate;

·  varsă în jet;

·  varsă cu sânge sau un lichid verde sau galben;

·  are scaune cu sânge;

·  nu mănâncă;

·  respira greu;

·  tuşeşte cronic;

·  regurgiteaza după vârsta de 6 luni;

·  este iritat după ce mănâncă.

Diagnosticarea refluxului gastroesofagian

Diagnosticul de reflux gastroesofagian se face în baza următoarelor analize:

·  ecografie abdominală;

·  teste de urină şi de sânge;

·  PH-metrie esofagiana;

·  radiografia abdominală;

·  endoscopia digestivă superioară.

Alimentaţie şi tratament în cazul refluxului gastroesofagian

În cazul diagnosticării refluxului esofagian la bebeluşi, medicii recomanda în primul rând un lapte praf special conceput în acest sens, precum şi alte măsuri importante:

·  mese mici şi dese;

·  bătăi uşoare pe spate cu mâna după hrănirea copilului;

·  ţinerea copilului în poziţie verticală 20-30 de minute;

·  alegerea unei tetine cu o găurică mai mică, ce împiedică înghiţirea aerului când copilul este hrănit;

·  îngroşarea cu mucilagiu de orez a formulei de lapte;

·  tratament medicamentos ce reduce aciditatea gastrică.

Source