În primul rând, dacă un manager de club nu se autosesizează după o tragere la sorți viciată – mai ales când însăși FRF recunoaște oficial că urna a fost greșită, iar mâna lui Bodescu s-a „lipit” de bila decisivă – atunci nu mai vorbim de emoții „la cald”, ci de lipsă de reacție și de competență.
FRF a recunoscut oficial neregula, dar nu a schimbat nimic. Tragerea nu s-a reluat, programul a rămas neschimbat, iar clubul nostru – care avea nu doar dreptul, ci și obligația să intervină – a tăcut. A așteptat „o semnalare oficială” de la antrenor, ca și cum regulamentul ar fi treaba băncii tehnice, nu a conducerii. La Steaua, se pare că Oprița e și cu meciurile, și cu declarațiile, și cu relația cu FRF. Probabil în weekend o să conducă și autocarul spre Oradea – că tare-mi e că n-a apucat să anunțe managerul că e deplasare lungă și biletele de avion s-au scumpit.
Ce mai lipsea? Un fax de la Oprița cu semnătură și ștampilă?
Domnule Cian, realitatea e simplă: nu s-a schimbat nimic. FRF a recunoscut problema, dar consecințele le suportăm tot noi. Iar dvs. ne liniștiți cu un „reglăm între noi, în club”, care sună mai degrabă a combinație internă decât a gest de transparență și responsabilitate.
Și poate cel mai grav e altceva: când spuneți că „dacă băteam UTA, nu mai vorbeam de contestație”, recunoașteți – poate fără să vă dați seama – că reacțiile clubului sunt dictate de rezultat. Dacă iese bine pe teren, merge și cu tăceri, bâlbe și trageri dubioase. Dacă pierdem, începem cu scuze și „reglaje”.
E ca și cum ne-ați spune: „Dacă promovăm, nu mai aveți de ce să ne criticați”. Domnule Cian… sau domnule comandant Sarghe, ce se mai aude, totuși, cu promovarea? Că dacă promovam, poate ne simțeam și noi într-un club normal, nu într-unul condus din 6 în 6 luni de alți oameni, pe aceeași placă.
Pentru că, sincer, Steaua trage tare pe teren. Dar e condusă ca o echipă de amatori – fără reacție, fără coloană vertebrală, fără viziune.
Oprița a fost singurul care a spus lucrurilor pe nume. Restul? Tăcere. Nici măcar explicații birocratice, doar pasivitate și ridicări din umeri. Într-un club adevărat, conducerea era prima care ieșea public și cerea lămuriri. La Steaua, totul se „reglează intern”.
Asta nu e profesionalism.
E improvizație. E amatorism.