Datorită schimbărilor survenite în ultimii ani, putem realiza plăți contactless în cele mai bune condiții de securitate. Avantajul suprem constă în faptul că tehnologia PayPass se poate atașa oricărui tip de card iar datorită ușurinței cu care se folosește, este la îndemâna oricui.

Așadar, e suficientă atingerea cardului sau a telefonului de un dispozitiv mPOS pentru a face imediat plata. Valoarea maximă a tranzacțiilor fără solicitarea codului PIN este 100 RON, cu toate că uneori este posibil să fie solicitat acest cod și la sume mai mici, ca urmare a unor tranzacții repetate într-un timp scurt.

Instrumente de plată adaptate la epoca modernă

În ziua de astăzi, plățile contactless pot fi efectuate cu cardul sau dispozitivele cu NFC, care permit stocarea unui portofel virtual. Există însă și alte instrumente de plată cum ar fi brelocuri, stickere care pot fi lipite pe telefon, ceasuri de mână sau bijuterii care au încorporată tehnologia NFC.

Plățile contactless pot fi integrate în orice afacere: de la achitarea biletelor film, cumpărături în micile magazine, achitarea unor servicii în saloanele de înfrumusețare și până la utilizarea transportului în comun. Soluțiile de tip mPOS sunt ușor de transportat datorită dimensiunilor reduse, deci pot fi utilizate și în cazul afacerilor care nu dețin un punct fix de activitate. 

Astăzi, există portmonee virtuale integrate în smartphone-uri, grație digitalizării. Având în vedere că în prezent o mare parte din populație utilizează smartphone-urile ca mijloc de comunicare și sursă rapidă de informare, upgradarea funcționalităților este binevenită. Astfel, chiar și în cazurile în care consumatorii nu au portofelul la ei, aceștia pot plăti rapid cu telefonul.

Această metodă de plată oferă o gamă largă de facilități, atât de partea cumpărătorilor, cât și a afacerilor. Clienții pot face tranzacții sigure, iar în schimbul plății la mPOS primesc produsele și serviciile de care au nevoie.

Consumatorii utilizează tot mai frecvent plățile contactless și în același ritm se dezvoltă soluții de plată digitală care pot fi integrate în orice afacere. Având în vedere oportunitățile pe care le oferă tehnologia, este recomandat să folosești și tu o soluție de plată mPOS, pentru a avea cât mai mulți clienți mulțumiți de serviciile pe care le oferi. 

 

 

Source