Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK continuă expansiunea în România în 2023. Anul acesta, compania planifică deschiderea a cel puțin 15 magazine noi și modernizarea a minim 13 magazine mai vechi.
Primul magazin modernizat în acest an este JYSK Brașov Coresi, care se redeschide pe 9 februarie 2023. Redeschiderea va fi marcată de o săptămână de oferte speciale.
Până în august 2023, JYSK are în plan modernizarea a încă 12 magazine. Acestea vor trece printr-o schimbare majoră de design, pentru a fi amenajate conform conceptului actual, Store 3.0. Cu noul concept, atmosfera este mai caldă, apropiată de cea a unei locuințe, amplificată de podelele din lemn de culoare deschisă și de noul sistem de iluminat, care ajută la reducerea consumului de energie destinată iluminatului cu cel puțin 25%.
Primul magazin nou din acest an este planificat pentru finalul lunii februarie în Târgoviște, urmând ca în primăvară retailerul să inaugureze alte 4 magazine noi, în orașe în care JYSK nu era prezent până acum, precum Dej, Rădăuți și Câmpulung Muscel.
“Obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de clienți și să facem ofertele JYSK accesibile unui număr cât mai mare de oameni. De aceea, continuăm să inaugurăm magazine noi, nu doar în orașe mari, ci și în localități mai mici unde, de multe ori, nu există un alt retailer internațional sau chiar național. O provocare în procesul de expansiune o reprezintă găsirea spațiilor potrivite pentru conceptul de magazin JYSK, care presupune spații de aproximativ 1200 – 1250 mp, potrivite activităților de retail. Anul 2023 va fi unul plin din punct de vedere al deschiderilor și redeschiderilor. Iar noi deja căutăm spații pentru viitoarele magazine, care se vor deschide după 2023”, spune Cristi Zamfir, Development Manager JYSK România.
JYSK Brașov Coresi, prima redeschidere a anului
După ce a trecut printr-un proces complex de modernizare, magazinul JYSK din Coresi Shopping Resort, strada Zaharia Stancu nr. 1, Brașov, se redeschide pe 9 februarie 2023, în cadrul unui eveniment special pentru clienți, cu muzică, baloane și oferte de redeschidere de până la 75%, care vor fi valabile timp de o săptămână.
Inaugurat în primăvara anului 2016, JYSK Brașov Coresi este amenajat începând cu luna februarie 2023 conform celui mai nou concept, Store 3.0. Clienții vor găsi aici un spațiu modern, cu podele de lemn, iluminat cu leduri, mai multe colțuri inspiraționle și o expunere mai bună a mobilierului.
“Noul concept este mult mai atractiv și scoate în evidență mai bine produsele JYSK și rădăcinile scandinave ale brandului. Acum, este mai simplu pentru clienți să vadă cum ar arăta produsele JYSK în casele lor, pentru că avem amenajate trei încăperi – o sufragerie, un dormitor și o zonă de luat masa – cu produse JYSK, decorate conform tendințelor din acest an. Pentru echipa magazinului, modernizarea aduce un mediu de lucru mai plăcut și facilitează procesul de vânzare, pentru că noua expunere a produselor e mai atractivă”, spune Alin Sauca, Store Manager JYSK Brașov Coresi.
Între 9 și 15 februarie 2023, doar în magazinul JYSK Brașov Coresi clienții vor găsi oferte speciale de redeschidere. Din ofertă fac parte o gamă variată de saltele, lenjerii de pat, plăpumi, perne, mobilier de interior, decorațiuni și textile pentru casă la prețuri cu până la 75% mai mici.
Despre JYSK Brașov Coresi
- – Evenimentul de redeschidere are loc pe 9 februarie 2023, începând cu ora 10.00
- – Magazinul JYSK Brașov Coresi este amplasat în Coresi Shopping City, strada Zaharia Stancu nr. 1
- – JYSK Brașov Coresi a fost inaugurat în martie 2016 și este cel de-al doilea magazin JYSK din Brașov
- – În prezent exista 4 magazine JYSK in Brasov: în Eliana Mall, în Coresi Shopping Resort, în Galeria Carrefour și în Bartolomeu – Avangarden.