Palmares Steaua

? CF Chindia Târgoviște: 19j / 10v 6e 3î / ? 46-18

Clubul târgoviștean s-a înființat în 1948 și a fost asociat multă vreme cu industria metalurgică din oraș, purtând trecător și nume precum Metalul, Energia sau Oțelul. În 1996, după ultima promovare în Divizia A, a adoptat numele Chindia – stadionul echipei fiind practic vecin cu Curtea Domnească ce găzduiește celebrul Turn medieval. În 2004, un om de afaceri local a preluat clubul, redenumindu-l în FCM Târgoviște. După retrogradarea în Liga III și un management extrem de nefericit, clubul a fost mutat în comuna Șotânga de lângă oraș, apoi desființat definitiv în 2018. Clubul aflat în prezent în Liga I, deși numit FC Chindia Târgoviște, a fost înființat în 2010 și nu este același cu fostul club de tradiție al orașului.

? FK Austria Wien: 4j / 2v 1e 1î / ? 4-3

A doua cea mai de succes echipă a Austriei a întâlnit Steaua de două ori în anii ’60. Din aceste două confruntări, steliștii au ieșit învingători în primul tur al Cupei Cupelor din 1967, după o dublă victorie spectaculoasă. „Violeții” au luat ființă în 1911. Spre deosebire de Rapid, muncitoreasca ei rivală din Derby-ul Vienei, Austria e mai degrabă asociată cu pătura mijlocie a capitalei austriece. În perioada interbelică, a fost una dintre cele mai puternice echipe ale Europei, câștigând Cupa Mitropa (cea mai importantă competiție continentală a vremii) în două rânduri. După Anschlussul german din 1938, clubul a purtat stigmatul de „Judenklub”, mulți jucători și conducători ai săi fiind uciși sau fugind din țară. După Război, Austria și-a reluat locul în topul campionatului austriac, dar, în afara unei finale a Cupei Cupelor în 1978, nu a mai reușit reînnodarea succeselor europene de odinioară.

? CS Sticla Arieșul Turda: 3j / 2v 1e 0î / ? 10-1

Înființată în 1907 (sau 1922, după alte surse), echipa turdeană a aparținut dintotdeauna muncitorimii din oraș. Trecut prin nume precum Muncitorul, Flamura Roșie (după fabrica locală de pielărie) sau Sticla (după compania existentă și astăzi), clubul a adoptat denumirea Arieșul în 1958, după râul care străbate orașul. Arieșenii nu au jucat niciodată în prima ligă, în schimb au reușit să producă una dintre cele mai mari surprize ale fotbalului românesc. În 1961, jucând în Divizia B, turdenii au câștigat finala Cupei României în fața marii favorite Rapid. După falimentul din 2015, clubul s-a reînființat un an mai târziu sub numele cu care joacă și astăzi în Liga III.

? CS Chimia Râmnicu Vâlcea: 21j / 13v 2e 6î / ? 45-18

Fondată în 1946 cu muncitori ai fabricii de pielărie „Vâlceana” (ulterior Flamura Roșie), echipa vâlceană a fost alipită în 1967 nou-înființatului Combinat Chimic din oraș (actualmente Oltchim) – de unde a adoptat și numele Chimia, păstrat aproape trei decenii. Anii ’70 au reprezentat apogeul clubului, atunci când Chimia și-au început o lungă prezență în Divizia A. În plus, în 1973 a reușit și câștigarea Cupei României, singurul trofeu al său. După retrogradarea din 1987, clubul a luat o pantă descendentă, desființându-se în cele din urmă în 2004.

? PFC Botev Plovdiv: 2j / 1v 0e 1î / ? 4-7

Cel mai vechi club în existență din Bulgaria este denumit după poetul național Hristo Botev. Înființată în 1912 de studenții unui colegiu local, Botev a trebuit să se conformeze, precum în România, noilor reguli comuniste postbelice de organizare a sportului. În 1949, clubul intrat sub tutela Armatei Bulgare, având, până în 1985, prefixe precum „Casa Armatei Poporului” sau chiar „Clubul Sportiv al Armatei”. Deși e unul dintre cluburile de mare tradiție ale Bulgariei, Botev a trăit mereu în umbra duoului CSKA-Levski, având în palmares doar două titluri și trei cupe naționale. Totuși, în în turul preliminar al Cupei Cupelor din 1962, a reușit să elimine Steaua, după o evoluție de senzație a fostului mare jucător bulgar Georgi Asparuhov.


STEAUA vs. RESTUL LUMII prezintă istoricul adevărat și curat al echipei CSA Steaua București. Statisticile reunesc rezultatele din toate competițiile oficiale, naționale sau internaționale, din anii de activitate a echipei de fotbal Steaua București: 1947-2002 și 2017-2020.

www.as47.ro/palmaressteaua/

#aicieSteaua #spiritdeluptă

Source