Otoplastia, procedura de corectare a urechilor decolate/clăpăuge (îndepărtate de cap), este tot mai frecvent căutată atât de către adulți, cât și de către adolescenți. Otoplastia vizează corectarea unor defecte congenitale sau dobândite ale pavilionului auricular (partea exterioară a urechii), pentru a obține o armonie normală a feței. În fața progreselor din domeniul medical, pacienții se confruntă adesea cu o dilemă: să opteze pentru chirurgie sau pentru metode non-invazive?
Chirurgia otoplastică
Otoplastia pentru urechi este o intervenție chirurgicală tradițională, în timpul căreia chirurgul plastician ajustează forma, poziția sau proporțiile urechilor. Procedura este recomandată în special pentru corectarea urechilor proeminente, a malformațiilor congenitale sau a traumelor. Otoplastia se efectuează sub anestezie locală sau generală, în funcție de complexitatea cazului și preferințele pacientului și durează de obicei între 60 și 120 de minute.
Avantajele principale ale procedurii chirurgicale:
– rezultatele sunt permanente;
– poate corecta probleme complexe, inclusiv asimetriile sau malformațiile severe;
– chirurgul poate ajusta detaliile în funcție de nevoile individuale ale pacientului.
Comparativ cu procedurile non-chirurgicale, otoplastia presupune o serie de riscuri și o perioadă de recuperare mai lungă. În plus, pe întreaga perioadă de recuperare, va trebui ca pacientul să respecte anumite restricții, pentru a evita complicațiile.
Metode non-invazive pentru corectarea urechilor
În contrast cu intervențiile chirurgicale, metodele non-invazive pentru corectarea urechilor câștigă popularitate datorită abordării lor mai puțin invazive. Metodele non-invazive și non-chirurgicale includ dispozitive externe care remodelează urechile (prin aplicarea unei presiuni constante asupra cartilajului) sau plasturii din plastic care mențin urechea lipită de cap.
Metodele non-invazive, deși sunt mai puțin dureroase și nu necesită perioade lungi de recuperare, au o eficiență redusă la persoanele adulte și relativ redusă la copii. Dispozitivele externe care remodelează urechile sunt recomandate în general copiilor cu vârsta de până în 6 luni, la care cartilajul urechii este în dezvoltare, fiind mai moale și mai ușor de modelat.
Cum decideți care opțiune este potrivită?
Decizia cu privire la tipul intervenției necesare pentru îndreptarea sau corectarea formei sau poziției urechilor se recomandă a se lua doar în urma unei discuții cu un specialist în chirurgie plastică. La fel ca în cazul altor intervenții estetice, precum ridicarea sanilor, corecția abdominală sau a pleoapelor, este esențial să fiți bine informați înainte de a opta pentru otoplastie. Fiecare procedură are propriile caracteristici și implicații, iar o decizie informată vă va permite să alegeți opțiunea cea mai potrivită pentru nevoile dumneavoastră estetice și de sănătate.