Dincolo de business-uri sunt oameni care ascund povești. Dincolo de decizii există raționament, dar și sentimente. Cum arată lumea afacerilor privită prin ochii celor care o conduc, descoperim la Biz Power – un nou show digital stirileprotv.ro, prezentat de Marta Ușurelu.

”Business-ul are puterea să schimbe lumea, iar poveștile din spatele afacerilor sunt fascinante. Biz Power vă prezintă oamenii care au puterea să facă business la cel mai înalt nivel”, spune Marta Ușurelu. Cu o experiență vastă în jurnalismul de business, owner-ul publicațiilor Biz și Haute Culture, își propune să descopere partea umană a celor mai impunători lideri de afaceri din țara noastră.

Primul invitat Biz Power este Dragoș Petrescu, proprietarul și fondatorul City Grill, dar și unul dintre investitorii show-ului Imperiul Leilor. ”Când s-a stins lumina, pe 17 martie 2020, poate una dintre cele mai negre zile din viața mea, am fost realmente paralizat și nu am știut ce o să se întâmple. Am învățat că pentru fiecare criză există o rețetă. Nu aceeași rețetă! Singura componentă care se păstrează este să îți menții mintea limpede, să te așezi, să nu intri în panică și să te gândești cu open-mind care ar fi opțiunile”, va mărturisi Dragoș Petrescu despre unul dintre cele mai grele momente trăite în business, atunci când pandemia i-a afectat în mod direct toate afacerile.

Probabil una dintre întrebările pe care multă lume le are atunci când se gândește la cei mai mari oameni de afaceri din România – ”cum este să ai atât de mulți bani?”, îi va fi adresată de Marta Ușurelu fondatorului City Grill. ”La un moment dat, nu mai este despre bani. În business-ul meu și filosofia mea de antreprenor, marea majoritate a banilor pe care-i obțin drept profit se reîntorc în companie. Succesul este că îmi permit să lucrez la proiectele care-mi plac. Aș spune că 99.99% succesul se bazează pe foarte multă muncă”, va spune Dragoș Petrescu.

Show-ul digital Biz Power este disponibil chiar acum pe www.stirileprotv.ro, dar și abonaților VOYO.

Source