Nu am comentat până acum advertorialele plătite de Becali în presă, legate de presupusa lui ofertă pentru o așa-zisă licitație a mărcii Steaua.
În primul rând, suma vehiculată — 500.000 de euro — este ridicol de mică pentru ceea ce înseamnă marca Steaua. Ca fapt divers, noi, suporterii Stelei, ne-am angajat public să contribuim cu aceeași sumă, dar anual, pentru ca echipa să joace acolo unde îi este locul: în prima ligă.
Și asta fără a cere nimic în schimb, ci doar performanță și transparență.
Diferența? Noi vrem să sprijinim. El, să umilească.
Această „ofertă” nu este altceva decât o nouă tentativă de a batjocori Ministerul Apărării Naționale și, implicit, Armata Română. După ce ani la rând a susținut că marca Steaua „nu valorează nimic”, același personaj declară, fără nicio jenă, ba că o deține deja, ba că o poate înregistra „oriunde și oricând, în doar 6 luni”.
Este o contradicție flagrantă, dar perfect coerentă cu strategia de manipulare pe care o aplică de ani de zile.
Un alt mesaj manipulator, promovat prin oameni de presă plătiți sau naivi, este ideea că marca Steaua ar urma să fie scoasă la licitație. Fals. Marca nu va fi niciodată înstrăinată de Armata Română. Declarațiile recente ale ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, sunt cât se poate de clare:
„Brandul Steaua trebuie să rămână la MApN, Steaua este echipa Armatei!”
Nu mai este un mister pentru nimeni că Becali acționează în tandem cu personaje precum Hrebenciuc. Dar indiferent ce scenarii încearcă să împingă aceștia în spațiul public, realitatea juridică și morală rămâne aceeași:
Steaua are nevoie de finanțare, dar nu de compromitere. Steaua nu se vinde.
Dacă Steaua — clubul cu cele mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc, singura echipă care a câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei — nu poate atrage sponsori sau parteneri serioși, atunci e clar că întreg sportul românesc e în derivă.
Dar soluția nu este să ne asociem cu personaje toxice, care au defăimat constant atât clubul, cât și Armata Română.
În orice comparație, Steaua rămâne reperul suprem. Un simbol al excelenței, nu al compromisului. Iar Armata Română, instituție NATO și parte a unui stat membru al Uniunii Europene, nu are ce căuta în afaceri cu un cioban autointitulat patron, care, așa cum spune Cristian Rizea, conduce „un clan de infractori.”
Jurnaliștii din România ar trebui să pună întrebarea simplă și firească:
Unde s-a mai văzut ca o armată NATO să facă afaceri cu un cioban, lider al unui grup de condamnați penal?
