ZF dezvoltă și produce tehnologii pentru mobilitatea viitorului. Compania stabilește ritmul pe dinamica piață a e-mobilității și acum își extinde rolul de lider în tehnologie și inovație. O dovedesc cele 2 milioane de motoare electrice produse, furnizate producătorilor de e-automobile – de la unități hibride, până la autoturisme complet electrice sau unități centrale electrice pentru vehiculele comerciale. Cele două milioane de unități produse contribuie, astfel, semnificativ la reducerea emisiilor de CO2.

„Această aniversare, la nivel de producție a motoarelor electrice, este rezultatul deciziilor antreprenoriale asumate pe termen lung și al spiritului nostru ingineresc mereu inovator.”, spune Stephan von Schuckmann, membru al Consiliului de Administrație al ZF, responsabil pentru tehnologia electrificată a grupului motopropulsor.

Compania ZF a fost, încă din 2008, prima la scară mare din Europa care a furnizat un motor electric pentru un sistem mild hybrid premium. În timp, ZF nu numai că și-a extins portofoliul de produse cu ajutorul inovațiilor tehnologice, dar a și susținut puternic tendința de electrificare a autoturismelor, pentru reducerea emisiilor de CO2, dăunătoare climei.

Acest lucru a dus la creșterea masivă a capacității de producție, în ultimii ani. ZF s-a adaptat continuu la numărul tot mai ridicat de solicitări și la cererea mare de mobilitate electrică.

Compania a decis deja cu ani în urmă să implementeze propria tehnologie în ceea ce privește bobinarea concentrată a rotorului, utilizată acum pentru motoarele electrice, în aplicațiile hybride. După 2015, când cererea de mobilitate pur electrică a început să devină tot mai mare, compania a pus accentul pe dezvoltarea unei noi tehnologii: bobinarea de tip “ac de păr”, ce permite ca firele să fie bobinate mai strâns împreună, lucru ce ajută la creșterea puterii, vitezei și cuplului, ocupând același spațiu.

Motoarele electrice ZF acoperă o gamă largă de aplicații, de la sistemele mild hybrid și hybrid plug-in la sisteme de propulsie pur electrice pentru autoturisme și vehicule comerciale. Plaja de performanțe se întinde de la 50 kW la 550 kW, cu un cuplu de la 75 Nm la 1.500 Nm.

Pentru a ține pasul cu creșterea globală a producției de vehicule electrice, ZF și-a extins continuu capacitatea de producție pentru motoarele electrice la fabrica principală din Schweinfurt, Germania. În plus, în ultimii ani, compania a pus în funcțiune linii mari de producție la Pancevo (Serbia) și Shenyang (China). Compania construiește și o altă fabrică, în America de Nord, care va fi funcțională în 2023.

 

ZF demonstrează leadership tehnologic prin inovații de produs

Compania ZF furnizează clienților săi motoare electrice, componente, însă are și expertiza necesară pentru a integra motorul electric într-un vehicul, respectiv de a furniza sistemul complet.

Pentru a satisface mai bine și mai rapid cererea foarte diversificată a pieței, grupul tehnologic vine acum cu o nouă generație de acționări electrice bazate pe un concept general modular cu motor electric, invertor, transmisie și software.

Aceasta a fost prezentată recent la Friedrichshafen (Germania) și are câteva caracteristici esențiale: o excelentă densitate a puterii și eficiență energetică în sistemul integrat e-motor, electronică de putere, transmisie și software; o flexibilitate maximă datorită conceptului modular optimizat cu trei configurații de bază și un design compact ce permite utilizarea materialelor pentru economisirea resurselor. Astfel, ZF demonstrează leadership tehnologic prin inovații de produs.

„Ne concentrăm pe trei sisteme de bază care îndeplinesc aproape perfect principalele cerințe ale clienților noștri: eficiență, performanță și cost, chiar și în versiunea standard.”, explică Markus Schwabe, Product Line Manager Electrified Powertrain Systems.  „Pe această bază, putem implementa în mod optim cerințele individuale suplimentare ale clienților în vehiculele electronice, pe toate segmentele.”, adaugă Markus Schwabe.

„Interesul mare al producătorilor față de produsele noastre atât în ​​sectorul autoturismelor, cât și al vehiculelor comerciale este confirmat de numărul impresionant de mare de comenzi în segmentul de înaltă tensiune. Cu următoarea generație de acționări electrice, ne continuăm constant strategia de a dezvolta mobilitate durabilă și eficientă pentru viitor.”, explică Stephan von Schuckmann, membru al Consiliului de Administrație al ZF, responsabil pentru mobilitatea electronică în cadrul Grupului.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește sustenabilitatea, ZF stabilește noi repere în dezvoltarea de motoare electrice cu magneți, în care cantitatea de minereuri rare utilizată este infimă. Un alt exemplu sunt motoarele electrice cu excitație separată, care nu au nevoie de magneți.

Produse high-tech cu potențial suplimentar de inovare

Potențialul de inovare în cazul motoarelor electrice nu a fost încă epuizat. Noua generație de e-drive ZF va fi disponibilă pe piață, ca sistem complet, începând cu 2025; ZF va aduce mai devreme componente individuale în producția de serie.

Având în vedere creșterea volumelor la nivel global și cererea ridicată pentru motoarele propulsate electric, următorul obiectiv de producție va fi atins în curând.

Dacă aceste două milioane de motoare electrice produse de ZF vor înlocui motoarele convenționale, cu combustie, se estimează o economie de 45 de milioane de tone de dioxid de carbon pe o durată medie de viață a autoturismelor de 15 ani. Altfel spus, un parc eolian de 80 de turbine ar trebui să fie în rețea timp de 25 de ani pentru a atinge același potențial de economisire, folosind surse regenerabile de energie.

Despre ZF

ZF este o companie de tehnologie la nivel global care furnizează sisteme pentru autoturisme, autovehicule comerciale și tehnologie industrială, care fac posibilă generația următoare a mobilității.ZF permite autovehiculelor să aibă o viziune, un mod de gândire și de acționare.În cadrul celor patru sectoare tehnologice de control al mișcării autovehiculelor, siguranță integrată, sisteme de condus automatizat și mobilitate electrică, ZF oferă soluții complete în materie de produse și software pentru producătorii de autovehicule existenți și furnizorii de servicii de transport și mobilitate în curs de dezvoltare.ZF transformă o gamă largă de tipuri de autovehicule în autovehicule electrice.Prin intermediul produselor sale, compania contribuie la reducerea emisiilor, protejând mediul și îmbuntățind mobilitatea în siguranță.

Cu aproximativ 157.500 de angajați în întreaga lume, ZF a raportat vânzări în valoare de 38,3 miliarde € în anul fiscal 2021.Compania își desfășoară activitatea în 188 unități de producție din 31 de țări.

Pentru mai multe informații publice și fotografii, vă rugăm să accesați: www.zf.com/ro

Persoane de contact Presă:

Karin Markenstein, Head of Communication, Electrified Powertrain Technology Division,

phone: +49 681 920-2563, e-mail: [email protected]

 

Johannes Jerg, Electromobility and Chassis Technology,

phone: +49 7541 77-963 246, e-mail: [email protected]

Source