JYSK inaugurează un nou magazin pe 1 aprilie 2021. Acesta se deschide la Oravița și va fi cel de-al 97-lea magazin JYSK din țară. JYSK Oravița este amplasat pe strada Cloșca nr.41, Oravița, și are o suprafață totală de 1150 mp.

“Ne apropiem cu pași repezi de 100 de magazine în România și suntem bucuroși că, în ciuda contextului actual, am mers mai departe cu investițiile și ne-am extins rețeaua de magazine din România. Expansiunea este foarte importantă pentru noi, pentru că ne dorim ca fiecare client să aibă un magazin fizic cât mai aproape. Oravița este primul oraș din județul Caraș-Severin în care ajungem și sperăm că, în perioada următoare, vom inaugura noi unități în județ. Cu ocazia deschiderii JYSK Oravița am pregătit o săptămână de oferte speciale, iar cei care ne vor vizita vor găsi în magazin peste 2000 de produse cu prețuri foarte bune, inclusiv oferte la noua gamă de mobilier și decorațiuni pentru grădină”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile doar în noul magazin JYSK Oravița în perioada 1 – 7 aprilie 2021.

Compania  a pregătit oferte speciale de deschidere care vor fi valabile timp de o săptămână, iar reducerile ajung până la 75%. Sunt incluse în oferta de deschidere produse precum perne, plăpumi, lenjerii de pat, saltele, decorațiuni, prosoape și mobilier de grădină.

Cei care vor să își pregătească grădină pentru noul sezon estival vor găsi la un preț mai mic mese și scaune de grădină, seturi de terasă și decorațiuni pentru exterior. Noua colecție de grădină a ajuns în magazinele JYSK în luna martie și include un sortiment variat ce urmează cele trei trenduri ale verii, Basic, Infusion și Mindful Garden.

“Echipa de asistenți vânzări a magazinului este pregătită să îi primească pe clienți și să le răspundă la întrebările legate de produse. Toți colegii au participat la numeroase training-uri în săptămânile care au precedat deschiderea, pentru a putea oferi informații despre cele mai potrivite produse pentru un somn sănătos sau pentru o casă mai confortabilă”, spune Florin Ionaș, District Manager JYSK.

JYSK Oravița va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

Pentru că această perioadă este foarte important să respectăm regulile de prevenție menite să limiteze răspândirea coronavirusului, compania menționează că a implementat toate măsurile pentru ca angajații și clienții să se simtă în siguranță. De asemenea, este important ca măsurile de distanțare să fie respectate de toți cei care vizitează magazinul.

Oferta de deschidere poate fi văzută pe www.JYSK.ro/Oravita, iar oferta completă de produse poate fi accesată pe www.JYSK.ro. 

 

Source