JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă expansiunea în România și deschide un magazin în orașul Moreni. Compania ajunge, astfel, la 127 de magazine în România. JYSK Moreni va fi inaugurat oficial joi, 17 noiembrie 2022.

Noul magazin JYSK din Moreni este amplasat pe Strada Crinului Nr.2, Moreni, județul Dâmbovița, are o suprafață totală de 1340 mp și va funcționa de luni până duminică între orele 10.00 – 20.00.

“În 2017 am deschis primul magazin din județul Dâmbovița, în Târgoviște, iar doi ani mai târziu am ajuns în Titu. Moreni este cel de-al treilea oraș din județ în care deschidem un magazin JYSK și ne bucurăm că, acum, suntem aproape și de locuitorii de aici. Avem în plan extinderea rețelei noastre de magazine și în alte orașe din județ. Luna noiembrie este o perioadă foarte plină pentru magazine, deoarece apetitul clienților pentru cumpărături crește. Inaugurăm JYSK Moreni în plină campanie de Black Friday, ceea ce înseamnă o șansă dublă pentru clienți de a găsi prețuri foarte bune la produsele pe care și le doresc. ”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Deschidere în mijlocul campaniei Black Friday

Pe lângă ofertele din campania de Black Friday, doar în magazinul JYSK din Moreni clienții pot găsi oferte speciale de deschidere foarte atractive, valabile timp de o săptămână, în perioada 17 – 23 noiembrie 2022.

Sunt incluse în ofertă peste 2000 de produse, inclusiv saltele, plăpumi, perne, lenjerii de pat, pături, decorațiuni și mobilier de interior, iar reducerile ajung până la 75%.

“Suntem bucuroși că a venit momentul deschiderii și suntem gata de treabă. Magazinul arată foarte bine. Pe lângă oferte, clienții vor găsi aici o atmosferă foarte primitoare și o mulțime de surse de inspirație, de la colțurile amenajate ca un living sau un dormitor, până la rafturi de prezentare a decorațiunilor, unde pot vedea cât de ușor este să combini diverse decorațiuni de la JYSK. Colegii sunt foarte entuziasmați de deschidere și pregătiți să pună în aplicare tot ceea ce au învățat despre produsele și serviciile JYSK”, spune Laura Mihai, Store Manager JYSK Motru.

Ofertele de deschidere pot fi văzute pe https://jysk.ro/moreni, iar oferta completă de produse poate fi văzută pe https://jysk.ro.

Source