Principalele teme abordate de speakerii invitați la conferința Roadmap for Sustainability au fost scorul ESG, economia circulară și sustenabilitatea companiilor. La masa speakerilor a fost prezentă și Codruța Leonte, Public Affairs Manager al TotalEnergies Marketing Romania, care a subliniat necesitatea companiilor de a implementa programe solide de dezvoltare durabilă: „Toate deciziile strategice sunt luate ținând cont de impactul asupra obiectivelor de reducere a amprentei de carbon. Dacă ne raportăm strict la România, TotalEnergies Marketing Romania va reduce emisiile de CO2 cu cel puțin 30% până în 2025.”

Tot în cadrul Roadmap for Sustainability, Codruța Leonte a prezentat și principalele activități industriale ale TotalEnergies Marketing Romania care au rolul de a susține strategia de sustenabilitate. Printre acestea amintim: instalarea panourilor foto-voltaice în locațiile Companiei, trecerea întregii flote auto la autoturisme de tip hibrid și plug-in hibrid, utilizarea gazelor în detrimentul combustibilului lichid greu oricând este posibil. Mai mult, în România cartonul în care sunt distribuiți lubrifianții este obținut din material reciclat, iar în curând sticlele de plastic vor fi făcute din plastic reciclat.

„Având în vedere demersurile TotalEnergies din ultimii ani, este clară direcția noastră către un portofoliu de produse multi-energie, în care procentul energiei regenerabile crește semnificativ de la an la an. La nivel global, TotalEnergies investește anual 4 miliarde de dolari în dezvoltări de energie eoliană, energie solară, energie hidroelectrică și biomasă.” a declarat Codruța Leonte, Public Affairs Manager, TotalEnergies Marketing Romania.

Elementul social al politicilor ESG, dezbătut la conferința Roadmap for Sustainability, este foarte important și pentru TotalEnergies Marketing Romania, iar acest aspect se reflectă în politica de a crea programe interne prin care toți cei 100.000 de angajați au la dispoziție și pot accesa informații despre sustenabilitate, schimbări climatice și impactul personal asupra mediului.

La nivel local, echipa TotalEnergies Marketing Romania a înființat un comitet de mediu care deja implementează un program numit „Sustainab’All”. Cei 10 indicatori principali prin care Sustainab’All ghidează acțiunile responsabile ale angajaților fac referire la reducerea consumului de energie în cadrul activității și trecerea la surse regenerabile, asigurarea accesului la energie durabilă pentru clienții Companiei, promovarea furnizorilor sustenabili, susținerea evoluției profesionale a angajaților și dezvoltarea unui mediu incluziv, favorizarea economiei circulare, susținerea biodiversității și prosperitatea comunităților din care face parte Compania.

Dacă în trecut presiunile pentru a atinge obiectivele de sustenabilitate veneau mai mult din zona de business, astăzi, atât clienții cât și angajații sunt atenți la aceste detalii și aleg companiile care reușesc să aducă beneficii societății prin produse și servicii sustenabile.

Obiectivul global al TotalEnergies este de a deveni o referință în ceea ce privește sustenabilitatea pentru a susține ambiția sa de a fi unul dintre primii cinci producători globali de energie regenerabilă până în 2050.

***

Despre TotalEnergies

TotalEnergies este o companie globală multi-energie care produce și comercializează energie: petrol și biocombustibili, gaze naturale și gaze verzi, surse regenerabile și electricitate. Cei 105.000 de angajați ai noștri sunt dedicați unei energii care este din ce în ce mai accesibilă, mai curată, mai fiabilă și mai accesibilă pentru cât mai mulți oameni. Activă în peste 130 de țări, TotalEnergies pune dezvoltarea durabilă în centrul proiectelor și operațiunilor sale pentru a contribui la bunăstarea oamenilor.

Despre TotalEnergies Marketing Romania

TotalEnergies Marketing Romania gestionează trei linii de activitate: lubrifianți, bitum și fluide speciale, biroul comercial in Bucuresti, fabrica de productie lubrifianti in Cristian – Brasov, depozit de stocare bitum in Ozun-Covasna. Vânzările inregistrate în 2021 au ajuns la 106 kt și reprezintă 15% din piața românească, atât Lubrifianți, cât și Bitum.

Source