Deși augmentarea buzelor cu Acid Hialuronic pare o procedură simplă, sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont pentru a te bucura de cele mai bune rezultate. „Cu o săptămână înainte de injectarea de Acid Hialuronic în buze, se recomandă evitarea de medicamente precum aspirina, ibuprofenul, consumul de ulei de pește, multivitamine, usturoi, vitamina E și ginseng, alături de alte alimente cu efect anticoagulant, care pot promova apariția de vânătăi după tratament. Cu două zile înainte de intervenția de mărire buze consumul de băuturi alcoolice trebuie întrerupt”, a spus doctor Natalia Marcenco, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă în cadrul clinicii Doctor SKiN din Corbeanca.

„Mai mult decât atât, există câteva lucruri care s-ar putea înscrie într-un scenariu nedorit, chiar dacă Acidul Hialuronic se poate dizolva cu ajutorul hialuronidazei. Este foarte important ca persoana care efectuează procedura de injectare cu Acid Hialuronic să fie calificată din punct de vedere medical,  adică să fi absolvit facultatea de medicină și să aibă o pregătire adecvată și experiență în injectări, pentru că finețea și expertiza fac diferența între sublim și vulgar, și scad considerabil șansele de a avea suferi de efecte secundare și complicații nedorite”, a completat doctor Natalia Marcenco.

De asemenea, există câteva greșeli și preconcepții privitoare la procedura  de mărire buze cu Acid Hialuronic, cât și despre ce poți face sau nu după o astfel de intervenție. Unele dintre ele sunt adevărate, însă sunt și multe mituri ce ar trebui demontate, fiind departe de adevăr. Iată câteva dintre cele mai frecvente:

 ▪ Masarea și mușcarea buzelor poate duce la „ruperea” materialului folosit.

Într-adevăr, masajul și mușcarea buzelor va stimula organismul ca materialul folosit (Acidul Hialuronic) să fie descompus și absorbit mult mai repede de către organism. Însă, în practică, acest lucru durează încă mult timp, iar uneori chiar poate fi necesar să masezi buzele după procedura de augmentare buze. Cea mai sigură rămâne respectarea indicațiilor medicului care a efectuat injectarea cu Acid Hialuronic și nu sfaturile din mediul online.

Acidul Hialuronic în buze rezistă doar câteva săptămâni.

“Acest lucru este eronat, întrucât materialul folosit pentru umplere (Acid Hialuronic, în special) poate rezista chiar și până la 12 luni, în funcție de produs (cantitate, concentrație, marcă, proveniență) și de caracteristicile individuale și vârsta pacientului. Un produs original, de calitate, injectat în cantitatea potrivită poate să aibă o remanență și de chiar 12-18 luni, cu câteva condiții. La prima injectare cu Acid Hialuronic în buze, remanența este mai mică, deoarece organismul va metaboliza rapid substanța, dar după injectări repetate, fillerul va rezista din ce în ce mai mult“, a afirmat doctor |Dr. Diana Gheorghiță, medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă în cadrul clinicii Doctor SKiN din București.

 Mărimea și forma buzelor naturale nu sunt importante.

Pentru ca rezultatele să fie cât mai satisfăcătoare, în mod ideal, buza superioară ar trebui să aibă 70% din dimensiunea buzei inferioare. Buzele pot fi împărțite în mai multe zone, iar prin observarea buzelor naturale medicul va decide împreună cu pacientul ce formă și mărime se potrivește cel mai bine cu fizionomia acestuia, astfel încât procedura de mărire a buzelor cu Acid Hialuronic să aibă rezultatele dorite.

Alegerea specialistului contează prea puțin.

Mulți pacienți aleg o ofertă după ce descoperă un medic sau o clinică in social media ori după un preț la Acid Hialuronic foarte mic. Este mult mai sigură o alegere care se bazează pe o documentare serioasă, pe citirea recenziilor și a informațiilor de pe site-ul cinicii și doar in urma unei evaluări inițiale la medicul care urmează să facă injectarea. Acesta  trebuie să dețină  toate cunoștințele și expertiza necesară pentru succesul procedurii.

▪ Orice substanță de mărire buze este la fel de bună

În cazul în care un practician folosește un alt produs în afară de Acid Hialuronic în buze, precum silicon, situația se poate agrava imediat. Siliconul nu poate fi îndepărtat decât printr-o intervenție chirurgicală, ceea ce ar putea duce la distrugerea anatomiei buzelor. Și in cazul Acidului Hialuronic, nu toate mărcile sunt la fel, pentru a permite medicilor să obțină rezultate naturale sau dramatice, în funcție de ce-și dorește pacientul.

▪ Poți să-ți mărești considerabil buzele cu Acid Hialuronic, din prima

Deși acest lucru este posibil, nu este recomandabil. Mulți pacienți pot pica în capcana de a încerca să pună „prea mult” sau să-și schimbe radical, de la bun început, forma buzelor și să aibă la final niște buze care seamănă cu un botic de rață. Mărirea buzelor cu Acid Hialuronic se face gradual, timp de mai multe ședințe, pentru a obține niște buze mai mari, cu aspect natural.

▪ După injectarea cu Acid Hialuronic în buze poți face orice.

De obicei, se recomandă ca după injectarea cu Acid Hialuronic să nu se consume alcool, să nu se depună efort fizic, să nu fie atins locul, să se evite machiajul și expunerea la soare și solar etc. O îngrijire deficitară poate duce la umflături excesive, vânătăi și chiar la un rezultat neuniform și inestetic.

De reținut este că nicio procedură de estetică medicală nu este complet  lipsită de riscuri, dar șansele ca acestea să apară cresc semnificativ atunci când se apelează la clinici medicale cu personal nepregătit, unde se folosesc produse de proveniență și calitate îndoielnică.

Înainte de a opta pentru o intervenție de mărire buze cu Acid Hialuronic, clinicile Doctor SKiN își invită pacienții la o evaluare gratuită, punându-le la dispoziție o echipă medicală de excepție și produse premium, la prețuri fără concurență.

Source