Proiectul aduce în prim-plan ideea conform căreia cel mai de preț rezultat la care grădiniţa poate ajunge în raport cu copilul este fericirea sa, iar acest lucru este posibil prin împlinirea personalității proprii și dezvoltarea aptitudinilor necesare secolului XXI: creativitatea, gândirea critică, abilitatea de a comunica, dar și de a colabora în echipă.

Kipinä în limba finlandeză înseamnă scânteie. Astfel, noua paradigmă își propune să aprindă în sufletele copiilor scânteia curiozității, a învățării prin joc, a încrederii de sine și a valorilor după care se vor ghida în viitor. Programul este construit pe premisa conform căreia copiii încep să învețe încă de la naștere, cei mici fiind inspirați încă din grădiniță să își păstreze dorința de învățare pe tot parcursul vieții. Astfel, copiii se află în centrul experienței de învățare, având la bază dorința de a interconecta toate aspectele dezvoltării acestora într-o experiență fantastică.

Deschiderea oficială a grădiniței Kipinä a marcat și sărbătorirea primei zile dedicate Festivalului Toamnei (Autumn Festival). Așadar, spațiul generos în aer liber a fost decorat cu legume, fructe, dovleci și alte surprize specifice toamnei, cuprinzând trei zone cu activități festive unde copiii au avut parte de multă distracție. Prima grupă de copii a fost implicată în activități practice, menite să îi inițieze în aspecte ce țin de responsabilitatea în comunitate, intrând în atmosfera Orașului Kipinä – Friendship City, unde fiecare a putut avea un rol în comunitate: la secția de poliție și pompieri, la spital, la bucătărie, la magazin sau la grădina cu flori a orașului. O altă serie de activități a fost coordonată de animatorii ce au înfățișat personaje îndrăgite de copii, iar cea de-a treia zonă a fost dedicată mișcării și sportului în aer liber, Kipinä fiind un susținător al stilului de viață sănătos.  

Copiii au avut parte și de gustări în același stil sănătos: plăcintă cu mere și dovleac făcută în casă și sucuri naturale din fructe și legume oferite de Sloop, partener al Genesis College, iar la sfârșitul activităților festive, cei mici au înălțat baloane cu heliu.

,,Liceul Teoretic Genesis College a ales, în cei 22 de ani de existență, să promoveze valori morale, responsabilitatea și compasiunea, lucruri fără de care nu poate exista educația. În anul 2020 am hotărât să aducem această franciză finlandeză care ni se pare foarte potrivită pentru inovarea și dezvoltarea educației moderne pentru preșcolari. Poate cele mai importante lucruri din educația finlandeză sunt trainingul excelent oferit educatorilor și profesorilor, egalitatea importanței tuturor materiilor de studiu și îmbinarea echilibrată a jocurilor în aer liber cu diverse activități de învățare. Programul Kipinä le oferã copiilor un cadru de învățare ce încurajează creativitatea, gândirea critică și capacitatea de reflecție, precum și crearea de conexiuni între procesul de învățare și lumea reală. – a spus Ioana Necula, fondator Genesis College.

Pe lângă curriculumul național, la Genesis College preșcolarii beneficiază atât de programa Kipinä, cât și de programul PYP (Primary Years Programme) al organizației The International Baccalaureate® (IB), care oferă, de 50 de ani, programe internaționale de educație pentru peste un milion de elevi din 146 de țări.

Kipinä Bucharest nu este doar o abordare finlandeză, ci un program îmbunătățit și adaptat. Acest program este destinat să ofere o educație bazată pe joc, ghidată de profesori instruiți și certificați prin intermediul parteneriatului cu Universitatea Häme din Finlanda.

Genesis College își dorește să aprindă în inimile copiilor dragostea pentru învățătură și cunoaștere. Sistemul de învățământ din Finlanda este considerat a fi cel mai bun din lume, iar Kipinä este prima grădiniță din București care funcționează pe baza sistemului educațional finlandez îmbunătățit.  

Astfel, copiii vor fi pregătiți să se adapteze cu ușurință la școală, accesând orice sistem educațional dorit, după finalizarea anilor de grădiniță.” – a spus Nicoleta Stancu, directorul Grădiniței Kipinä Bucharest.

Ciclul primar continuă educația în sistem PYP, iar elevii din clasele a V-a – a X-a beneficiază de avantajele programului MYP (Middle Years Programme), în cadrul căruia se pregătesc pentru DP (Diploma Programme) și Bacalaureatul Internațional, care le asigură accesul în majoritatea facultăților de prestigiu din întreaga lume. Oferta educațională este proiectată astfel încât să asigure pregătirea pentru continuarea studiilor atât în instituții de învățământ autohtone, cât și internaționale, în funcție de opțiunea fiecărui elev.

Despre Genesis College:

Povestea Genesis a început în anul 2000, odată cu deschiderea unei grădinițe care să le ofere copiilor o educație timpurie de cea mai bună calitate. Fondat din dorința de a adapta în România abordările internaționale inovative ce contribuie la dezvoltarea unei mentalități și a unor aptitudini necesare integrării într-o comunitate globală, campusul Genesis College este acreditat pentru toate ciclurile de învățământ, de la cel preșcolar la cel gimnazial. Mai mult, din 2019 oferta educațională a fost extinsă pentru nivelul liceal. Totodată, începând cu anul 2018, Genesis College a aderat la Organizația The International Baccalaureate.

Source