București, 4 august 2022Global Resolution Experts (GRX) împreună cu ISEC Associates (ISEC), companii din domeniul securității cibernetice, devin FORT, în urma unui proces complex de rebranding. Astfel, în perioada imediat următoare, operațiunile GRX vor fi unificate cu cele ale ISEC. Se va realiza, totodată, consolidarea întregii activități a Bittnet Group în sectorul cybersecurity sub aceeași identitate. Pentru a continua planurile strategice de expansiune, noua entitate are în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acționarii, printre care se află fondul de investiții în curs de autorizare Agista, au aprobat listarea în Adunarea Generală.

Ne bucură această schimbare de perspectivă, pentru că ne oferă resursele necesare să intrăm într-o altă etapă și să concretizăm obiectivele ambițioase pe care ni le-am propus. Chiar dacă procesul de rebranding a fost unul 360, noua filosofie FORT reprezintă o continuare a promisiunii brandurilor anterioare – de a oferi clienților acces la servicii și soluții de securitate cibernetică în vederea combaterii amenințărilor digitale – printr-o abordare adaptată nevoilor actuale, generate de digitalizarea rapidă, remote work sau mobile access. Mai mult, momentul consolidării poziției noastre este unul deosebit de favorabil. Conform raportului McKinsey (2022), piața globală este estimată să crească la 101,5 miliarde de dolari până în 2025, pe fondul intensificării numărului de atacuri cibernetice de la an la an”, a declarat Vladimir Ghiță, CEO FORT, adăugând că rezultatele financiare bune ale companiei susțin trendul ascendent al pieței, „Cifra de afaceri și profitul net au crescut în primul semestru al anului 2022 față de perioada similară a anului anterior și ne așteptăm la o dinamică pentru semestrul al doilea care să permită atingerea obiectivelor asumate la începutul anului, respectiv o creștere cu cel puțin 25% pentru cei doi indicatori principali. În mod cert, rezultatele au venit pe fondul creșterii echipei cu 30%, colectivul nostru depășind astăzi 30 colegi. Ne dorim ca acest nucleu de specialiști să reprezinte bazele pe care vom solidifica și crește prezența pe piața serviciilor specifice securității cibernetice.

FORT urmărește atingerea poziției de lider al sectorului securităţii cibernetice din România mulțumită competențelor, experienței și expansiunii echipei, iar, alături de fondul de investiții în curs de autorizare Agista, noua companie de cybersecurity FORT are în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București în viitor.

Securitatea cibernetică este azi un subiect extrem de important care ne afectează pe toți, fie că vorbim de companii sau personal. Pe măsură ce tehnologia avansează și noi folosim tot mai mult dispozitive conectate la internet, cu atât este esențială păstrarea în siguranță a sistemelor și datelor noastre. La Agista, credem că securitatea cibernetică a devenit în ultimii ani o nevoie primară, aflată chiar la baza piramidei lui Maslow, de aceea, am decis să investim capital și know-how pentru crearea unui ecosistem de parteneri care lucrează îndeaproape pentru securizarea sistemelor”, a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Noua entitate FORT va furniza servicii specifice în domeniul securității cibernetice, precum audit de conformitate IT pentru diverse norme și regulamente emise de entități juridice naționale (Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Banca Națională a României sau Directoratul Național de Securitate Cibernetică), servicii de teste de penetrare pentru aplicații mobile, web și infrastructură IT, servicii de consultanță pentru securizarea mediului în care operează companiile, dar și servicii de proiectare, implementare și mentenanță pentru soluții din domeniul securității IT. Strategia de dezvoltare a companiei are în vedere atât consolidarea operațiunile locale, cât și accelerarea colaborărilor cu clienți internaționali.

***

Despre GRX

GRX a fost fondată în 2015, cu scopul de a oferi servicii profesionale și personalizate în domeniul securității cibernetice către clienți mari locali și internaționali. În acest timp, compania a ajuns la un număr de 20 de experți recunoscuți internațional în piața de securitate, oferind servicii de audit și consultanță atât către industriile tradiționale de banking, insurance, sector public, dar și către startup-uri, datorită expertizei în tehnologiile de ultimă generație și a practicilor DevSecOps.

Despre ISEC

ISEC Associates (ISEC) este una dintre cele mai vechi companii de servicii de securitate IT din piața locală, fiind fondată în 2003 ca divizie de servicii de securitate IT a Provision IT Group. ISEC a furnizat de-a lungul anilor consultanță de cybersecurity pe piața locală și internațională, servicii de audit și teste de securitate la nivelul infrastructurilor complexe ale clienților din diferite verticale reglementate. ISEC este, din august 2021, prima achiziție a Bittnet Group în zona de servicii de securitate cibernetică.

Despre Agista

Agista este primul fond de investiții românesc care accelerează IMM-urile locale, dedicat pieței AeRO, prin instrumentele pieței de capital. Agista este un brand Impetum Group, grupul românesc format din reunirea celor 4 brand-uri: CITR, liderul pieței de insolvență din România cu 20 de ani de experiență în management de criză, ROCA Investments, private equity care urmărește consolidarea și scalarea IMM-urilor, ROCA X, venture capital destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie și Agista, fond de investiții în curs de autorizare care scalează IMM-urile locale prin piața de capital. Impetum Group reprezintă un ecosistem antreprenorial românesc care pune laolaltă capital, management și resurse.

Despre Bittnet Group

Bittnet Group este un grup de companii ce activează în domeniul IT cu două axe principale: educație (training) prin companiile Bittnet Training, Equatorial sau The Elearning Company și tehnologie prin Dendrio, Elian, Toptech, 2Net, Nenos sau Optimizor. Este prima companie de IT din România listată la bursă și singura de pe Piața Reglementată.

Source