Antet comunicat de presa granturi capital de lucru m2

24.03.2023

Finalizare proiect în cadrul Măsurii “ Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar” – LIVAGRO S.R.L.

LIVAGRO S.R.L. anunţă finalizarea proiectului finanțat în cadrul Măsurii “ Granturi
pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, instituită
prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 06 mai 2022, proiect nr. RUE 923.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de maxim 12 luni, începând cu data intrării în
vigoare a contractului de finanțare cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului
(MAT) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului
PLOIEȘTI (AIMMAIP) , respectiv 22.06.2022.
Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat prin care a fost finanțat acest
proiect l-a constituit acordarea de sprijin financiar din fonduri externe
nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în
contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniul
agroalimentar prevăzuți de O.U.G. nr. 61 din 06 mai 2022 a căror activitate a fost
afectată de efectele pandemiei de COVID-19.
Proiectul a avut printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o
perioadă de minimum 6 luni, la data acordării grantului.
Valoarea proiectului este de 619.652,26 lei din care : 538.828,05 lei grant şi
80.824,21 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin
Programul Operațional Competitivitate 2014-2020
Persoană de contact:
Liviu-Radu IONIŢĂ
0726722409
[email protected]

Source