Un prieten bun stelist mi-a spus odată: „Frate, apreciez cât te implici, dar, dacă eram în locul tău, aș fi făcut un pas în spate. Nu vezi că STEAUA este sabotată chiar de cei care ar trebui să o protejeze? Că, în loc de bine, sunt puși să o distrugă din interior?” Recunosc că m-a pus pe gânduri. Oare merită? Merită să visez cu ochii deschiși? Merită să urmez STEAUA, neglijând uneori oameni dragi din viața mea care nu merită asta?
Mi-am spus de nenumărate ori că poate ar fi cazul să-mi văd de viața mea. Dar cum să fac asta când STEAUA este viața mea? Cum aș putea, privind retrospectiv, să îmi rup o bucată din suflet și să o dau uitării? Cum aș putea concepe să rostesc „am fost stelist„, când sângele meu fierbe pentru cele două culori?
Când văd atâta nedreptate față de STEAUA, capăt și mai multă forță de a lupta. Strâng din dinți, ridic pumnii spre cer, trag aer în piept și spun „fidel vechiului spirit„. Trag nădejde că, într-o zi, sper eu cât mai apropiată, voi izbucni în plâns de fericire. Cunoști și tu, stelistule, acea tensiune acumulată când faci un lucru cu toată inima și aștepți să culegi roadele? Ani de zile ne-au pus la zid, ne-au fabricat o imagine departe de adevăr pentru a fi ostrascizați, au încercat să ne reducă la tăcere, au încercat să ne demotiveze, însă ei nu au cum să înțeleagă faptul că pasiunea noastră pentru STEAUA întrece firescul.
Mulțumesc, mamă, că m-ai înțeles. Mulțumesc tatălui meu că mă purta pe umeri spre Templul din Ghencea când eram doar un copil. Mulțumesc soției că mi-a acceptat „nebunia” și nu mă judecă. Le „mulțumesc” celor care lovesc zi de zi în clubul STEAUA, pentru că, fără să-și dea seama, sădesc în sufletul meu și mai multă ambiție să lupt și să apăr ceea ce iubesc.
STEAUA este mai mult decât un club. Este o parte din sufletul nostru, din istoria noastră, din identitatea noastră. Și vom continua să luptăm pentru ea, indiferent de obstacole.
Pentru că STEAUA merită totul!
