Oare cum ar arăta o poză despre principii? Fie bune, fie rele, bineînțeles…
Postarea asta nu este nicidecum despre echipa preferată sau despre identitate (capitol la care, oricum, s-a pronunțat definitiv justiția!). Nici măcar despre fotbal.
Ci despre principii, fidelitate și despre asumarea unor drumuri, indiferent cât de anevoioase sau de line ar fi ele.
În ultimii ani nu am mai ajuns decât extrem de rar într-un loc în care m-am simțit mereu „mai acasă decât acasă”, locul în care am crezut de când eram doar un copil.
Cu toate acestea, în ciuda unei pierderi financiare asumate, am ales să îi dau credit acelui copil interior, care a înțeles că ai lui trec printr-un moment dificil, poate cel mai greu dintr-o istorie uriașă, de 78 de ani. În ciuda faptului că, dacă aș căuta neapărat și o parte plină a paharului – aș constata că deja de mulți ani echipa asta de-a dreptul romantică, marcată de interzicerea tâmpită și abuzivă a dreptului de promovare, chiar și fără altă miză decât onoarea – joacă fotbal. Și nu își bate joc. Practic, mă face constant să îmi amintesc valorile autentice ale acestui sport, cele care m-au făcut să îl îndrăgesc, dincolo de bani, reflectoare și marketing.
Ăsta a fost modul în care am știut să mă implic, într-o luptă aparent pierdută, în care adversarii sfidează logica, rațiunea, principiile sau simțul ridicolului.
Pentru că din poveștile copilăriei am reținut că, mai devreme sau mai târziu, binele și adevărul vor învinge.
Unele victorii se obțin pe teren, însă acelea sunt aproape efemere. Altele, care țin de verticalitate, rămân pentru totdeauna.
„Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaște curățit prin jar,
Din cenușa-i proprie și din propriul scrum,
Astăzi ca și mâine, pururi și acum”.
