De ce ai folosi o cană filtrantă?

De ce ai folosi o cană filtrantă?

Există o multitudine de modele, culori, dimensiuni și întrebuințări pe care le pot avea cănile: pentru ceai, pentru apă, căni pentru cafea, căni personalizate, mai mari, mai mici, colorate sau monocrome sau chiar căni pe care le folosești pe post de ghiveci. Dar știai că există și căni care filtrează apa?
Calitatea apei pe care o consumi este extrem de importantă pentru sănătatea ta, așa că este recomandat să fii atent la acest aspect și să nu lași pe mâine ce poți face azi. Poate că ai obiceiul să cumperi apă, dar știi și tu cât de enervant e să rămâi fără exact atunci când ți-e cel mai sete sau cât de obositor este să cari sticle periodic. O cană filtrantă te poate scăpa, însă, de toate aceste griji.
Hai să vedem, mai întâi, ce este și cum funcționează o cană care filtrează apa?
Așa cum sugerează și numele, o astfel de cană este un dispozitiv care purifică apa și o face numai bună de băut sau de gătit. Funcționează cu ajutorul unui cartuș filtrant, care este construit din cărbune activ și din rășină schimbătoare de ioni, care vor reține particulele mari, cum ar fi rugina și sedimentele, dar și clorul, calcarul, pesticidele și metalele (cupru, aluminiu, plumb).
Cum folosești cana filtrantă?
O cană care filtrează apa este extrem de ușor de folosit: trebuie doar să torni apă direct de la chiuvetă în recipient, să o lași câteva minute să se filtreze și este numai bună de băut. Timpul pe care îl ai de așteptat este dat atât de calitatea filtrului, cât și de calitatea apei. Apoi, poți folosi cu încredere apa pentru orice ai avea nevoie: băut, preprarea cafelei, a ceaiului sau a mâncării.
Care sunt beneficiile utilizării unei căni care filtrează apa?
1. Calitatea apei
După filtrare, apa nu va mai mirosi a clor, nu va mai conține impurități și metale grele și va avea un gust bun.
2. Economisirea
Este mult mai convenabil să cumperi o cană care filtrează apa decât să cumperi apă periodic.
3. Întreținerea ușoară
Întreținerea cănii este extrem de simplă, este de ajuns să o speli manual sau în mașina de spălat vase.
4. Gustul mai bun
Atât băuturile, cât și felurile de mâncare pe care le prepari cu ajutorul cănii care filtrează apa au un gust mult mai bun decât cele pe care le faci utilizând apă de la robinet.
5. Protejarea electrocasnicelor
Nu doar gustul mâncării și al băuturilor poate fi afectat de impuritățile care se află în apa de la robinet, cât și electrocasnicele pe care le folosești pentru prepararea ceaiului sau a cafelei. Calcarul care se depune în interiorul lor le poate scurta durata de viață, însă dacă vei folosi apă filtrată, acestea vor rezista mult mai mult timp.
Există și dezavantaje?
Poate nu sunt neapărat dezavantaje, însă putem vorbi despre câteva aspecte mai puțin plăcute care survin în urma utilizării unei căni care filtrează apa, cum ar fi:
– înlocuirea periodică a filtrului pentru a nu se dezvolta bacterii (aproximativ o dată pe lună)
– alimentarea frecventă cu apă a cănii
Analizează toate aceste aspecte și ia cea mai bună decizie pentru tine!

Source