Etichetele oferă multe informații despre lichidul din interior. Dar, cu cât toate aceste detalii îi ajută pe cunoscători, cu atât îi bagă în ceață pe neinițiați. De aceea, am vorbit cu Andrei Popa, un Somelier cu certificare internațională, autor de articole de specialitate și creatorul abonamentului la vinuri Dor de Vin. Iată sfaturile lui:
Părțile de bază ale etichetelor de vin
Denumirea creativă a vinului
Aceasta poate să nu existe. Multe crame creează game de vinuri în care denumirea vinului este doar soiul strugurelui din care este făcut vinul sau tipul vinului (alb, roșu, roze).
Pe de altă parte, unele crame, tratează denumirea vinului ca pe un titlu al poveștii vinului. Aceasta are rolul de a capta atenția consumatorului și a-i transmite ceea ce au simțit producătorii în momentul când au creat acel vin. Aici e marketing și artă în aceeași măsură.
Denumirea producătorului / cramei sau marca acestuia
Aproape 100% cel mai evidențiat lucru de pe o etichetă de vin va fi logo-ul sau denumirea cramei. Și cum calitatea vinului de obicei este în mâinile vinificatorilor, este musai să știi ce cramă a dat naștere acelui vin.
Proveniența – țară, regiune, podgorie
Un alt punct pe care trebuie să îl cauți pe etichetă, pentru mai multe indicii legate de ce este înăuntru, este zona de proveniență a vinului. Această informație îi va interesa mai mult pe cunoscătorii care deja știu specificul vinurilor din anumite zone.
În România, de exemplu, avem 8 regiuni viticole și 37 de podgorii, fiecare cu caracteristicile sale specifice ale terroir-ului, condițiilor climaterice, soiurilor care sunt crescute și chiar stilul de vinificație. Toți acești factori influențează aroma și gustul final al vinurilor.
Pentru vinurile de import, vei găsi pe etichetă sau contraetichetă țara de origine. Dacă proveniența nu este menționată, înseamnă că vinul este de o calitate mai slabă iar, pentru vinurile din România, probabil sunt vinuri varietale.
Soiul de struguri
Aceasta este una dintre cele mai de ajutor informații pentru cei care abia încep să deslușească lumea vinului. Astfel știm la ce să ne așteptăm de la vinul din sticlă. Știm exact că un Cabernet va fi corpolent cu tanini medii spre puternici și arome de fructe negre și condimente, iar un Merlot va oferi un corp mediu, cu tanini medii și arome de cireșe, prune și ciocolată.
Sunt unele vinuri care nu au specificat soiul, acesta este cazul vinurilor de import din Lumea Veche.
Calitatea vinului
Ce sunt acronimele de pe etichetele vinurilor și ce exact acestea ne spun? Pe scurt, aceste abrevieri vorbesc despre calitatea vinului.
D.O.C. / I.G. certifică personalitatea vinurilor și diferențierea lor de vinurile varietale.
C.M.D. / C.T. / C.I.B. sunt trepte de calitate acordate, luând în considerare mai mulți factori – conținutul de zaharuri, proporția de boabe stafidite, atacul putregaiului nobil, care sunt determinați în primul rând de momentul recoltării.
Anul recoltei
Pentru cunoscători, anul recoltei contează foarte mult în momentul alegerii vinului. Același vin va avea caracteristici (aromă și gust) ușor diferite de la an la an.
Tipul vinului
Tipul vinului este, de fapt, clasificarea vinurilor în funcție de zaharuri reziduale conținute. Vinul poate fi: sec, demisec, demidulce și dulce.
Volum alcoholic
Volumul de alcool depinde de stilul de vin. Pentru vinurile nefortificate volumul de alcool (VOL) este de la 5.5% la 16%.
Pe contraetichetă (eticheta din spatele sticlei) mai poți găsi informații suplimentare precum:
Modul de vinificare;Note de degustare cu descrierea aromelor și a gustului;Povestea cramei sau a vinului;Sugestii de asocieri cu preparate.
Din ce în ce mai des pe etichete poți găsi și acele informații care fac vinul să iasă în evidență – ”Factorul X” al vinului. Acesta poate fi:
numele oenologului, dacă acesta este o personalitate în lumea vinului;medaliile câștigate la diferite concursuri; acestea vor fi însemnate cu stickere adăugate pe sticlă;insignele ”Bio” sau ”vin biodinamic”;Unele crame care produc ediții limitate de vinuri, pentru a da acel factor ”exclusiv” vinului, menționează pe etichetă numărul de sticle din lot și numărul sticlei pe care o ții în mână în acel moment.
Când cauți informații despre vinul pe care încă nu îl cunoști, eticheta acestuia este un început bun.
Acum ai o ”hartă” pentru a descifra cu ușurință etichetele de vin și a cunoaște mai multe lucruri despre vinul din interior. Așa că, fie că ești un cunoscător în ale vinului sau doar la început de drum, acestea sunt câteva informații utile, care te vor ajuta să iei decizia finală.