În prezent, una dintre direcțiile europene de mediu se concentrează asupra îmbunătățirii activității de gestionare deseuri, fiind adoptate măsuri generale de prevenire și reducere a volumului acestora. În contextul în care producția de deșeuri se află în creștere, au fost necesare reconfigurări în ceea ce privește schemele și tehnicile de gestionare a acestora. 

Răspunzând rapid la acest demers european, la nivel național s-au conceput măsuri generale care să asigure o minimizare a producției de deșeuri și o gestionare mult mai eficientă și sustenabilă.

Una dintre aceste măsuri obligatorii constă în efectuarea unui program de prevenire si reducere deseuri de către operatorii care desfășoară activități comerciale sau industriale, pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a emis o autorizatie de mediu/ autorizație integrată de mediu.

Programul de prevenire și reducere deșeuri – Un instrument ce promovează un management sustenabil al deșeurilor

Această măsură este privită ca soluția generală cu ajutorul căreia companiile pot să își monitorizeze eficient activitatea de gestionare deșeuri. În mod cert, acest program are un caracter unic, fiecare societate economică abordând practici și măsuri de îmbunătățire diferite, conform activității pe care o desfășoară.

Prioritar este ca la întocmirea lui, companiile să urmărească atingerea unor obiective, în contextul prevenirii și reducerii producției lor de deșeuri. Astfel, agenții economici trebuie să se concentreze pe următoarele aspecte:

  • Utilizarea rațională și eficientă a resurselor disponibile;
  • Implementarea tehnologiilor inovatoare în vederea (re)utilizării diferitelor componente;
  • Crearea de produse ce au la bază conceptul de sustenabilitate, minimizând astfel costurile de producție;
  • Colectarea selectivă a deșeurilor pe amplasament, dezvoltând astfel etapele de pregătire pentru reutilizare, reciclare;
  • Reducerea concentrației de substanțe periculoase din deșeuri;
  • Predarea deșeurilor în acord cu legislația de mediu, către operatorii autorizați în activitățile de colectare, transport, valorificare/ eliminare a acestora;
  • Identificarea unor indicatori de performanță utili, în corelație cu deșeurile generate.

Cu precădere, primele acțiuni ale programului trebuie să vizeze prevenirea generării deșeurilor. Acest lucru va determina companiile să-și formeze un comportament responsabil începând cu folosirea resurselor până la valorificarea și/ sau eliminarea definitivă a deșeurilor.

Ce prevede cadrul legal cu privire la programul de prevenire și reducere deșeuri?

Un aspect important de avut în vedere este colaborarea transparentă între generatorii de deșeuri și autoritățile competente pentru protecția mediului. 

Cu privire la măsura obligatorie privind întocmirea și depunerea programului de prevenire și reducere deșeuri, agenții economici trebuie să cunoască următoarele prevederi ale Ordonanței de Urgență 92/2021:

  • Programul trebuie publicat pe site-ul principal al companiei;
  • Programul întocmit este necesar a fi depus anual la APM-ul local, termenul fiind data de 31 mai;
  • Neîntocmirea și neraportarea programului de prevenire și reducere deșeuri atrage după sine sancțiuni.

Concluzii

Programul de prevenire și reducere deșeuri este o măsură obligatorie impusă la nivel național, ce urmărește o îmbunătățire a activității de gestionare deșeuri, garantând un control mult mai sigur, eficient și sustenabil al acestora.

aprilie 5th, 2022 by

Source