O echipă puternică este fundamentul oricărei afaceri performante, iar o echipă închegată este responsabilă în foarte mare măsură pentru succesul și buna funcționare a companiei. Dacă angajații nu se completează și nu lucrează bine împreună, atunci organizarea va fi slabă, termenele vor fi amânate și vor apărea conflicte la locul de muncă.

Un mediu sigur de lucru

Unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la eficiența și succesul unei echipe este siguranța, în toate formele sale, fie că ne referim la păstrarea locului de muncă, a beneficiilor oferite de către angajator sau a clădirii în care se desfășoară activitatea.

În urma pandemiei, tot mai multe companii au realizat importanța factorului uman pentru succesul unei afaceri, așa că au început să investească în asigurarea unor condiții cât mai bune de muncă, nu doar în ceea ce privește salarizarea și beneficiile suplimentare acordate, ci și din punct de vedere al mediului în care angajații își desfășoară activitatea.

Astfel a apărut certificarea IMMUNE Building Standard™, dezvoltată de fondatorul și președintele Genesis Property, Liviu Tudor, o certificare inovatoare care își propune să creeze clădiri de birouri sănătoase. Aceasta se bazează pe 135 de criterii și recomandă implementarea de tehnologii, dispozitive, echipamente, personal dedicat și facilități noi, pentru ca proprietarii de clădiri sau companiile să aibă la dispoziție instrumentele necesare pentru monitorizarea și ajustarea stării de sănătate a spațiilor de lucru. CertificareIMMUNE™ a fost gândită pentru a ajuta companiile să recâștige încrederea angajaților că biroul este un mediu sigur, în care sănătatea lor este protejată.

Încrederea angajaților în politicile și acțiunile organizației din care fac parte este esențială pentru crearea unui mediu de lucru în care toată lumea se simte inclusă, respectată și valorizată. Din această perspectivă, siguranța la locul de muncă este primul și cel mai important pas pentru construirea de echipe eficiente, orientate către obținerea celor mai bune rezultate.

O cultură organizațională în care angajatul este respectat 

O companie de succes nu se evaluează doar în funcție de cifra de afaceri, ci și în funcție de modul în care angajații se simt valorizați și respectați. Respectul față de ei nu înseamnă doar că aceștia își primesc la timp salariul corect și conform cu pregătirea și poziția pe care o ocupă și că toate celelalte drepturi legale le sunt acordate. Respectul cu care angajații sunt tratați apare atunci când aceștia simt că au o valoare apreciată, dincolo de lista zilnică de taskuri.

Modul în care o companie își tratează angajații face parte din valorile și identitatea acesteia. Dincolo de lucrurile de bază, care țin de echitate, angajații își doresc să simtă că aduc valoare și contribuie la succesul organizației. Acest sentiment începe cu a asculta părerile, a observa cu intenția constructivă de a îmbunătăți lucrurile și de a găsi constant modalități mai eficiente de a-și desfășura activitatea.

În funcție de fiecare context în parte și de specificul activității companiei, aceste valori sunt incluse în planuri de dezvoltare, în activități împreună cu echipa și într-un climat de încredere care îi face pe oameni să facă acel efort extra și să creadă că treaba lor este să găsească rezolvări inovatoare la probleme, nu doar să facă ce scrie în fișa postului.

Respectul față de angajați va aduce unei companii implicare, care se va traduce, pe termen lung, în succesul organizației și în reținerea și loializarea angajatilor valoroși. În plus, aceste valori și politici de resurse umane vor atrage noi angajați valoroși și vor contribui la imaginea companiei.

Source