Deși pandemia ne-a ținut puțin pe loc, competiția de ciclism Bike Fest Damila Măciuca a ajuns la cea de-a IX-a ediție. La această ediție se vor desfășura 2 curse: cursa de șosea – 125 km – structurată în două etape, cu start din comuna Măciuca la ora 10:00 și cursa MTB – 65 km, cu start din comuna Măciuca la ora 10:15. Cursa de șosea reprezintă o provocare atât pentru cicliști, cât și pentru organizatori pentru că, dată fiind distanța de 125 km, cursa este structurată în două etape, astfel să atragă cât mai mulți iubitori de ciclism.  Etapa I a cursei se va finaliza în Șimnicu de Sus la doar 7km de centrul Craiovei și se va bucura de o festivitate de premiere în Piața Mihai Viteazul din Craiova, urmând ca etapa a II-a cursei să aibe plecarea tot din Șimnicu de Sus, după o bine meritată pauză de relaxare și hidratare. Ambele curse vor avea punctul de sosire în comuna Măciuca, localitatea unde societatea Damila își are sediul social. La final, toți concurenții vor primi medalii de câștigători sau finisheri de cursă.  “Competiția de ciclism Bike Fest Damila Măciuca a devenit deja o tradiție și pentru noi tradițiile înseamna valori. În plus, această competiție are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos, reducerea inegalităților sociale dintre mediul rural și mediul urban, și punerea în valoare a farmecului zonelor rural.  Ca de fiecare dată, participarea la această competiție nu implică nicio taxă de participare, ci numai entuziasmul și buna dispoziție a participanților, organizatorilor și sponsorilor, carora le mulțumesc că sunt alături de noi” a declarat Daniel Remus Nițu – director general Damila.  Organizatorii așteaptă participarea a peste 300 de iubitori de ciclism, de toate vârstele, profesioniști și amatori, din județele Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Argeș, Ilfov, București, Prahova și nu numai.  Înscrierile se pot face pe site-ul www.damila.ro.Premiile câștigătorilor de cursa de șosea vor fi în bani și în produse destinate cicliștilor, iar câștigătorii cursei de MTB (XCM) pe categorii de vârste și sex vor primi premii speciale (în bani și produse), oferite de organizatorii și sponsorii ediției. „Avem în cadrul companiei Damila angajați care se înscriu la cursele din cadrul Bike Fest și avem angajați care revin ca voluntari de la o ediție la alta și participă activ la organizarea acestei competiții. În mare parte succesul în creștere al Bike Fest Damila Măciuca li se datorează și le mulțumim și pe această cale pentru generozitatea și implicarea de care dau dovadă. Aceștia își doresc să fie o sursă de inspirație pentru comunitatea în care trăiesc și muncesc, și, credem noi, reușesc cu succes.”, a declarat Olivia Dobra – manager HR Damila__________________________________Competiția organizată de Damila în parteneriat cu Fundația Dumitru Drăghicescu este înscrisă în calendarul competițional al Federației Române de Ciclism. Pentru înscrieri la competiția de ciclism contactați-ne la tel. 0724 06 02 01 sau vizitați site-ul damila.ro.

Source