Depinde cine îl face – dacă apelezi la serviciile unui prieten amator, vei crede că ai scăpat ieftin cu doar câteva sute de lei, dar dacă apelezi la serviciile unui profesionist, va trebui să investești o sumă mai mare de bani. În acest articol nu ne-am propus neapărat să vorbim despre sume, ci despre factorii care influențează costul și despre diferența dintre un website realizat de un amator și unul pus la punct de un profesionist sau de o firmă de creare site.

Care sunt factorii care influențează costul realizării unui website?

Dacă ai făcut deja un mic research printre firmele care se ocupă de crearea unui website, probabil ai văzut că prețurile diferă destul de mult. Unele firme chiar oferă pachete de servicii, de la cele basic, până la cele gold, cu tot felul de servicii complementare incluse. Iată care sunt factorii principali care influențează costul realizării unui website:

  • Tipul website-ului: ai nevoie de un website de prezentare sau de un magazin online ce va găzdui mii de produse?
  • Experiența web developer-ului: un profesionist va ști să facă treaba mai repede și mai eficient decât un amator,
  • Deadline-ul: dacă ai nevoie de website într-un timp cât mai scurt, s-ar putea să fii nevoit să scoți mai mulți bani din buzunar, 
  • Design-ul site-ului: un design mai complex aduce și costuri mai mari,
  • Servicii extra: grafică pentru site (imagini, video, bannere, etc.), conținut unic, optimizare Seo, etc. 

Înainte de a bate palma cu un developer care îți face o ofertă bună (poate prea bună să fie adevărată), ar fi bine să te întâlnești cu el și să stabiliți exact ce include oferta, să îi comunici nevoile și așteptările tale legate de website. În acest mod, vei evita situația neplăcută în care factura finală nu corespunde cu oferta inițială. Un alt sfat prețios pe care ți-l putem da este să eviți persoanele care lucrează cu un tarif pe oră – s-ar putea din nou să plătești prea mult pentru serviciile primite. Bineînțeles, nu ar trebui să colaborezi cu amatori care se oferă să îți facă website-ul ”la negru”, fără contract și fără factură emisă. 

Amator versus profesionist – ce alegi?

Nu spunem că un amator nu va face treabă bună, însă dacă alegi să colaborezi de la bun început cu o firmă profesionistă de creare website vei vedea că pe termen lung ai luat cea mai bună decizie. Serviciile unui amator pot fi mai ieftine, însă în acest caz, costul nu este cel mai important factor de luat în considerare. Spre exemplu, dacă vei avea pe viitor probleme cu website-ul, cum ar fi diverse erori, poți lua rapid legătura cu firma care s-a ocupat de realizarea website-ului pentru a le soluționa. Poți face același lucru și cu acel prieten amator care s-a ocupat de site-ul tău în timpul lui liber? 

Dacă ești hotărât să îți crești vizibilitatea și în mediul online, ai nevoie de o firmă de încredere cu care să pornești pe acest drum. Vei vedea că nu se oprește totul la realizarea site-ului, ci vei avea nevoie de mentenanță, optimizare SEO și alte servicii care te vor ține pe primele poziții în top. Așa că, alege întotdeauna un profesionist pentru realizarea website-ului afacerii tale!

Source