Crăciunul înseamnă în primul rând familie, liniște, pace și iubire. De aceea, poate cel mai important simbol al acestei sărbători este cadoul.
E cel mai bun moment pentru a ne reuni cu familia, de a ne exprima recunoștința pentru că ne-au oferit poate cele mai frumoase momente și amintiri neprețuite.
Acordă o atenție specială persoanelor dragi
Poate părea un clișeu, dar atenția pe care o acordăm persoanelor dragi din viața noastră, mai ales în perioade speciale așa cum este Crăciunul, va contribui la maniera în care acele persoane se vor raporta la propriile valori, vor avea parte de un feedback ce le va actualiza credințele față de sine.
Când discutăm de partea materială, un instrument de scris original, unic va completa intențiile sincere atunci când oferim un cadou. Stilourile sunt obiecte care devin accesorii prețioase și devin instrumente care ne transpun în timp.
A oferi cadou un stilou Poenari înseamnă să transmiți o poveste a propriilor sentimente față de o anumită persoană.
Personalizarea stilourilor simbolizează mai mult decât o simplă gravare
Un stilou Poenari personalizat va marca atenția dedicată unei persoane atunci când oferim un asemenea cadou. Mai mult decât o simplă gravare, mai mult decât un instrument de scris, un stilou Poenari reprezintă o experiență unică, o poveste, o pasiune, o artă.
Pentru cine sunt potrivite stilourile Poenari de Sărbători?
Mamele sunt o imagine magică în viețile noastre, pentru toată grija oferită, pentru suportul moral de care avem parte din partea mamelor, acestea merită cu siguranță un cadou cât o mie de cuvinte.
Sacrificiile mamei pentru copii califică această persoană să fie pe primul loc în viața noastră, iar un stilou Allegria Poenari exprimă toată gingășia feminină. Asigură-te că mama va nota orice moment frumos petrecut împreună, amintiri cu care te vei întâlni peste ani, prin intermediul cuvintelor scrise.
Întrucât bărbații presupun mai multă seriozitate, dăruiește-i tatălui tău un stilou Alpha 46 POENARI, astfel încât să completezi utilitatea cu rafinamentul. Va avea nevoie de un instrument de scris în fiecare zi din viața sa și ori de câte ori îl va folosi se va gândi la tine cu emoție, dar și cu mândrie pentru munca depusă spre a-l surprinde.
Bunicii din viața noastră ne aduc mereu aminte de prăjiturile din copilărie și de povești. După o viață de muncă, bătrânii ajunși la pensie preferă să se relaxeze cu diverse activități recreative, iar scrierea unor notițe într-un jurnal are și efecte terapeutice pentru suflet.
Cauți un cadou pentru bunici? Atunci aceștia vor aprecia mai mult decât oricine un stilou original, de lemn, fabricat manual, din colecția Poenari. Un astfel de cadou le va aduce aminte de trecut, când oamenii comunicau prin intermediul scrisorilor și nu prin intermediul tehnologiei. Va fi un cadou aproape de sufletul lor și mai aproape de experiențele de care s-au bucurat în tinerețe.
Chiar dacă tehnologia a acaparat fiecare domeniu de activitate, iar pentru tineri cadoul perfect poate însemna cel mai nou device de pe piață, un stilou va transmite aprecierea față de rezultatele de la învățătură. Un astfel de cadou oferit tinerilor poate purta simbolistica de apreciere față de propriile realizări.
Pentru copii și tineri cel mai important este să simtă că ai încredere în deciziile pe care le iau. Un stilou Poenari oferit cu ocazia absolvirii sau pur și simplu fără nici o ocazie, va însemna pentru copil mai mult decât crezi. Acesta va asocia succesul de fiecare dată când utilizează stiloul oferit cu iubire și respect.
Stilourile Poenari sunt forme obiectuale desăvârșite, care ne conduc într-un univers aparte și ne învață că lucrurile create din dragoste și pasiune pentru frumos vor reuși mereu să se distingă în societate.