După finalizarea stagiului de practică fiecare membru al grupului țintă este încurajat și susținut să participe la concursul pe meserii prin care să prezinte un proiect utilizând competențele și cunoștintele dobândite pe durata stagiilor de practică.

Pentru Anul I de implementare, se vor selecta 5 elevi care au îndeplinit toate criteriile, urmând ca aceștia să beneficieze de un premiu în cuantum de 300 lei/premiant.

Selecția proiectelor se va face prin respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței, inițiativa fiind deschisă pentru toate persoanele care doresc să participe la concurs, în conformitate cu procedura de concurs realizată în cadrul proiectului.

Selecția elevilor din grupul țintă se realizează în condițiile respectării principiului egalității de șanse (etnie, sex, religie, dizabilități, categorie socială și orice alt criteriu).

Durata proiectului: proiectul se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni

Valoarea totală eligibila a proiectului: 2.372.979,34 lei

Proiectul „Pregătire practică pentru profesioniștii de mâine – PROF-IN” este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axă prioritară 6 – Educație și competențe

Pentru mai multe detalii vizitați website-ul  www.prof-in.ro

Date de contact:

BLOCKBUSTER MEDIA SRL

CUI: RO 14525205Reg.Com.: J40/2183/2002Tara: ROMANIAAdresa: MUNICIPIUL BUCURESTI, SECTOR 2, SOS. PANTELIMON,NR. 247, BL. 54, SC. 1, ET. 16, AP. 92Județ: BUCURESTI

Source