La finalul săptămânii trecute a intrat în vigoare o nouă Lege de modificare a Codului Muncii, prin care sunt introduse amendamente în privința procedurii cercetării disciplinare a salariaților și a conflictelor de muncă.
Astfel, părțile pot include în Contractul de Muncă, la data încheierii acestuia sau pe parcursul executării, prin semnarea unui act adițional, ca orice conflict rezultând între angajator și salariat să fie soluționat prin procedura concilierii, pe cale amiabilă. În cadrul acestei proceduri de conciliere, oricare dintre părți poate fi asistată de un consultant extern specializat în legislația muncii sau un reprezentant al sindicatului. Scopul acesteia este de a reduce încărcarea instanțelor de judecată, pe rolul cărora sunt inregistrate aproximativ 100.000 de dosare noi/an privind conflicte între angajatori și salariați.
Consultantul extern specializat în legislația muncii care poate soluționa conflictul de muncă prin conciliere, poate fi un avocat, expert în legislația muncii sau mediator specializat în legislația muncii. Onorariul acestuia va fi suportat de către părți, conform înțelegerii.
Deschiderea procedurii concilierii se va realiza în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data comunicării invitației scrise către ambele părți.
Procedura cercetării disciplinare poate fi realizată de către o persoană, o comisie sau un consultant extern specializat în legislația muncii, desemnați de către angajator. Ca și în cadrul procedurii concilierii, și în ipoteza cercetării disciplinare, salariatul poate fi asistat de un consultant extern specializat în legislația muncii sau un reprezentant al sindicatului.
Codul Municii modificat include faptul că activitatea de resurse umane și salarizare poate fi organizată: intern (prin asumare de către angajator a acestor atribuții), prin desemnarea unuia sau mai multor angajați cu atribuții prin fișa postului în acest sens sau prin contracte cu furnizori externi, caz în care aceste servicii vor fi coordonate de către un expert în legislația muncii. În anul 2016 aproximativ 88% din numărul profesioniștilor din România aveau mai puțin de 10 salariați, aceștia cumulând 21% din numărul total al salariaților din economie.