Cei mai buni alergători vor fi premiați de organizatori.

„Suntem tot mai aproape de ziua în care ne programăm cu toții ceasurile pentru Timișoara City Marathon. Ediția din acest an, cu numărul 7, va fi una chiar specială. Orașul nostru traversează un an cu totul deosebit, ceea ce contribuie la organizarea într-un mod original și atipic a acestei competiții sportive. Ne așteptăm atât la o participare semnificativ mai mare a competitorilor, cât și la reacția entuziastă a publicului implicat în aceste luni în multe evenimente desfășurate în comunitate.” – Alexandru Lorinti, președinte Club Sportiv Alergotura .

 

Noutățile Timișoara City Marathon 2023

Invitarea la Crosul „Batalionul Banat”– 3 km și la Crosul „Poarta Forforosa”– 10 km – a copiilor cu vârste cuprinse între 12-17 ani, respectiv 14-17 ani. Participarea lor este gratuită;

Alocarea a câte trei locuri gratuite la oricare dintre cursele evenimentului pentru Cluburile de Atletism din Timiș, pentru a oferi o șansă cât mai multor juniori și tineri să participe la eveniment;

Participarea la Timisoara City Marathon a sportivilor din Serbia, Ungaria, dar și a alergătorilor din Germania, Franța și UK.

 Înscrierile la Timișoara City Marathon se pot face prin completarea formularului de înscriere, până la 16 octombrie 2023. Toate detaliile legate de condițiile de participare și program pot fi consultate aici: timisoaracitymarathon.ro.

***

Timișoara City Marathon este un eveniment organizat de Club Sportiv Alergotura, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara, prin contribuția partenerilor și participanților înscriși la eveniment.

Club Sportiv Asociația Alergotura promovează de peste 10 ani alergarea ca un element al unui stil de viață sănătos. Membrii clubului se implică voluntar în dezvoltarea spiritului civic al comunității locale, având la activ câteva mii de ture de alergare precum și competiții sportive, între care amintim Timotion, Pe un picior de Plai, La Petrovaselo în vie, Tura Licuricilor etc.

 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați Alexandru Lorinti, președinte Alergotura, telefon 0747 976 306, e-mail [email protected].

Source