În această săptămână, Matthew Farrow, primul pacient din lume tratat cu celule stem, a fost, în premieră, prezent în România, la inițiativa băncii de celule stem Biogenis, parte a FamiCord, cel mai mare grup de bănci de celule stem din Europa.

Matthew Farrow este prima persoană din lume care a efectuat un transplant de sânge de cordon ombilical. Acest lucru s-a întâmplat pe 6 octombrie 1988, la vârsta de 5 ani, când Alison Farrow, sora mai mică a lui Matt, a fost donatorul de sânge de cordon care i-a salvat viața acestuia.

Matt s-a născut cu o afecțiune genetică rară numită Anemia Fanconi (AF). Pentru a se ajunge la reușita transplantului a fost nevoie de un efort colectiv internațional: sângele din cordonul ombilical a fost stocat de către omul de știință american Dr. Hal Broxmeyer, transplantul efectuându-se în Franța la Spitalul Saint-Louis din Paris de către medicul său, Dr. Eliane Gluckman.

”La 2 ani și jumătate, mama a observat că e ceva în neregulă cu mine, iar când am ajuns la medic, aceștia au precizat că voi supraviețui doar până la vârsta de 6 ani. Cu ajutorul transplantului de celule stem, am reușit să sparg această barieră. Am ieșit din bula creată în jurul sănătății mele și am învățat să merg pe bicicletă, cu ajutorul vecinilor mei români de la acea perioadă, am o familie și sunt părinte. Transplantul meu a avut loc acum 35 de ani, când medicina nu era atât de avansată. Sunt sigur că acum mult mai mulți pacienți vor putea fi tratați cu succes cu celule stem”, a declarat Farrow.

Deși nu există o statistică clară asupra recoltării celulor stem în România, Dr. Bogdan Bulumac, CEO-ul Biogenis, a precizat că, potrivit estimărilor sale, o rată de 7% ar fi stabilită la nivelul țării. 

”Nu avem o statistică clară asupra recoltărilor anuale de celule stem în România. Din studiile și cercetările noastre, rezultă că țara se află la pragul de 7%. Comparativ cu media din SUA, de 2%, și cu cea la nivelul Europei, de 5%, România este printre țările care au îmbrățișat această metodă inovativă”, a declarat Dr. Bulumac. 

Celulele stem, o soluție pentru boli neurologice și infertilitate

Dr. Felician Stăncioiu este cercetătorul român care a făcut primul studiu clinic desfășurat în România privind beneficiile celulelor stem recoltate din sângele de cordon ombilical în tratamentul unei boli din ce în ce mai întâlnite, autismul. 

”Ca medici, avem obligația de a transmite pacienților tot ceea ce știm în legătură cu recoltarea celulelor stem. Și categoric, da, celulele stem trebuie recoltate la naștere. Din păcate, nu se poate da oricărui copil sânge cordonal.  E bine să analizăm biomarkeri pentru a vedea care sunt copii care pot beneficia de un astfel de tratament. În cadrul Cord Blood Connect Miami 2023, cea mai importantă conferință medicală dedicată sângelui de cordon ombilical, a fost prezentat un studiu de caz care demonstra viabilitatea celulară crescută a unor probe decriogenate după mai mult de 20 de ani”, a precizat Dr. Felician Stăncioiu. 

Dr. Mihaela Vințan, medic primar neurologie pediatrică, susține că celulele stem pot îmbunătăți considerabil viața copiilor cu afecțiuni neurologice.

”În neurologie, majoritatea afecțiunilor sunt pe viață, nu pot fi vindecate, însă cu ajutorul celulelor stem putem îmbunătăți viața copiilor. Avem copii care nu socializează, copii care nu vorbesc și nu pot trăi independent, iar cauza e greu de stabilit. Nu e ca atunci când ai o infecție și o tratezi cu antibiotic timp de 10 zile. Trebuie să fim deschiși metodelor noi de tratament și să acceptăm abordarea multidisciplinară”, a declarat dr. Vințan.

”Celulele stem reprezintă o adevărată revoluție în medicină și e important ca aceste celule să fie recoltate la naștere, deoarece ulterior nu mai au aceeași valoare. Medicina din viitor va avea un alt management al acestor celule stem și, cu siguranță, utilizarea lor va fi mult mai bine exploatată. Într-adevăr, medicina nu a avansat atât de mult încât să creăm un creier sau un ficat nou, însă calitatea vieții poate fi îmbunătățită semnificativ. Spre exemplu, am început să folosim celulele stem în cazuri de infertilitate, în diagnostice de atrofie de endometru”, a explicat și Conf. Dr. Răzvan Ciortea, medic primar obstetrică-ginecologie. 

Source