Află și tu cum poți să faci asta și ce soluții eficiente să implementezi:

Ce spun statisticile despre implicarea angajatorilor în protecția mediului

Potrivit unui sondaj inițiat de Genesis Property și susținut de Liviu Tudor, fondatorul Genesis Property, 51% dintre cei 1.307 respondenți cu statutul de angajat din țară susțin că este important ca angajatorul să fie implicat în acțiuni de protecție a mediului. Mai mult decât atât, 48% dintre aceștia susțin că ar prioritiza lucrul într-o companie activă în acțiuni pentru comunitate, în detrimentul unei companii care nu se preocupă de acest aspect.

Așa cum putem deduce din rezultatele sondajului, angajații români sunt preocupați de protecția mediului înconjurător și își doresc să lucreze pentru un angajator cu aceleași valori sănătoase. De aceea, pentru a atrage talente în organizația ta și pentru a proteja mediul înconjurător, este necesar să îți construiești cultura organizațională în jurul câtorva soluții sustenabile.

3 soluții pe care le poți implementa pentru a reduce amprenta de carbon

Reducerea amprentei de carbon prin cultura organizațională implică încurajarea unui set de valori, obiceiuri și practici care promovează responsabilitatea față de mediu în rândul angajaților și al conducătorilor. Iată câteva modalități prin care o companie poate realiza acest lucru:

Promovarea transportului sustenabil

Una dintre cele mai semnificative surse de emisii de carbon este transportul, în special cel bazat pe combustibili fosili. Pentru a reduce amprenta de carbon în această zonă, poți lua în considerare următoarele măsuri:

– Asigură-te că sediul firmei se află într-o zonă a orașului cu acces facil la transport public.

– Pune la dispoziția angajaților tăi mijloace de transport în comun, cum ar fi autobuze și microbuze, care să circule pe anumite rute, pentru a-i transporta la birou. Astfel, contribui la reducerea numărului de mașini pe drum și la diminuarea emisiilor de carbon.

– Alege mașini electrice, pentru angajații care au mașini de serviciu.

Furnizarea de resurse pentru practici sustenabile

Pentru a te asigura că și angajații contribuie la protecția mediului, asigură-te că au acces la resurse care să faciliteze practicile sustenabile, cum ar fi coșurile de reciclare și hârtia reciclată.

De asemenea, încurajează achiziționarea și utilizarea de produse cu ambalaje reciclabile sau biodegradabile. Alegerea acestor produse contribuie la reducerea deșeurilor și la diminuarea impactului asupra mediului.

Echipamente și tehnologii eficiente din punct de vedere energetic

O altă soluție pe care o poți implementa pentru a reduce amprenta de carbon este alegerea unui sediu unde se folosesc echipamente și tehnologii eficiente din punct de vedere energetic. Iată câteva exemple pe care le poți lua în considerare:

– Înlocuiește becurile incandescente cu cele LED sau cu economie de energie. Acest lucru poate reduce semnificativ consumul de electricitate.

– Instalează dispozitive de monitorizare a consumului de energie, pentru a identifica și a reduce risipa. De asemenea, investește în termostate inteligente și sisteme de control al climatizării, pentru a eficientiza consumul de energie.

– Instalează panouri solare, pentru a produce energie din surse regenerabile. Acest lucru poate reduce semnificativ emisiile de carbon legate de consumul de energie electrică.

Reducerea amprentei de carbon prin cultura organizațională nu este doar o opțiune viabilă, ci și o necesitate pentru companiile din întreaga lume. Transformarea culturii pentru a promova practici sustenabile contribuie la protejarea mediului înconjurător și poate aduce beneficii semnificative în ceea ce privește eficiența operațională, loialitatea angajaților și reputația companiei.

Source