Parcul Natural Văcărești definește o arie aflată în zona de sud-est a Bucureștilor, unde un lac antropic existent a fost inclus ca parte a amenajării complexe a râului Dâmbovița.
Urmare a unui efort minuțios de cercetare și documentare, în anul 2016, prin hotărâre de guvern, zona naturală „Acumulare Văcărești” a fost declarată Parcul Natural Văcărești. S-a instituit regimul de arie naturală protejată pentru o zonă care a devenit primul parc natural urban din România și prima arie naturală protejată a municipiului București.
Parcul Natural Văcărești, întins pe circa 180 de hectare, include zone de stuf compacte, lacuri, pajiști, păduri în miniatură, un conglomerat de habitate care favorizează prezența vidrei – Lutra lutra (valoarea nominală de 2,30 lei), țestoasei europene de apă – Emys orbicularis (valoarea nominală de 22 lei), buhaului cu burtă roșie, brotăcelului, tritonilor sau a celor peste 190 de specii de păsări sălbatice, dintre care amintim chirighița cu obraz alb – Chlidonias hybrida (valoarea nominală de 9 lei), rața roșie, stârcul pitic sau cormoranul mic.
De remarcat prezența speciilor de pește între care se întâlnesc carasul, bibanul, roșioara, murgoiul bălțat, obletele, știuca.
Dintre cele 190 de specii de păsări identificate până în prezent, cele mai multe sunt declarate ca protejate la nivel național, dintre care amintim: lebăda de vară, pițigoiul, corcodelul, egreta, eretele, pescărușul. Printre mamifere, alături de vidră, se regăsesc bizamul, chițcanul pitic, vulpea, liliacul.
Frumusețea parcului este întregită de prezența speciilor arborescente între care predomină speciile de salcie (Salix alba, Salix fragolis, Salix cinerea), plopul, precum și specii exotice ca cenușarul, frasinul american, ulmul siberian. Dintre arbuști sunt prezenți glădița, măceșul, păducelul, socul, murul.
În Parcul Natural Văcărești mai întâlnim fluturele zebră – Neptis sappho (valoarea nominală de 3,50 lei).
În situația în care un proiect gândit de Primăria Capitalei și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi materializat, o amenajare amplă în care alături de parcul Natural Văcărești se regăsește Lacul Morii, ar transforma zona într-un Parc urban de excepție, destinat agrementului și conservării florei și faunei.
Romfilatelia mulțumește reprezentanților Administrației Parcului Natural Văcărești și Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, pentru colaborarea în cadrul realizării acestei emisiuni de mărci poștale.
Emisiunea va fi disponibilă de Miercuri, 6 septembrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:
Tel: 021 / 336 93 92