Gestionarea proceselor de payroll poate fi o provocare majoră în companiile mari, însă un soft salarii are rolul de a le simplifica. Împreună cu un program resurse umane, aplicația de salarizare face parte din categoria instrumentelor digitale esențiale pentru organizațiile cu un număr mare de angajați. În continuare, vom explora caracteristicile unui soft salarii complex, și beneficiile majore pe care le poate aduce în compania ta.
Ai parte de operațiuni de payroll eficiente
Un soft salarii performant elimină munca manuală și repetitivă asociată cu procesul de calcul al salariilor. Prin automatizarea acestui proces, îți reduci la minimum riscul de erori și economisești timp și efort, pe care le poți îndrepta înspre dezvoltarea companiei. De asemenea, un program resurse umane îți facilitatează administrarea datelor angajaților și a pontajului, de care ai nevoie în calculul de salarii.
Efectuezi calculul de salarii în siguranță
Pentru a evita situațiile neplăcute, cum ar fi sancțiuni sau amenzi din partea instituțiilor statului, trebuie să efectuezi calculul de salarii pe baza legislației în vigoare la momentul respectiv. Un soft salarii performant beneficiază în permanență de actualizări legislative. În acest fel, poți fi sigur că efectuezi operațiuni de payroll complexe în conformitate cu reglementările fiscale în vigoare.
Îți personalizezi softul pe baza nevoilor tale
De-a lungul timpului, au apărut diverse nevoi în ceea ce privește modul de lucru și organizarea companiilor. Din acest motiv, ele au nevoie de un soft salarii și de un program resurse umane care pot fi configurate astfel încât să acopere o gamă largă de cerințe specifice.
Un soft salarii performant oferă flexibilitate în gestionarea diferitelor aspecte ale proceselor de payroll. În acest fel, indiferent de complexitatea operațiunilor de salarizare din compania ta, poți utiliza aplicația pentru a le efectua rapid și fără griji.
Generezi ușor diverse rapoarte
Crearea unor rapoarte de diverse tipuri este o sarcină importantă a unui specialist HR și payroll. Un soft salarii și un program resurse umane includ funcționalități de generare a rapoartelor, pentru ca această activitate să fie mai ușoară. Prin urmare, poți crea rapoarte simple sau complexe despre activitatea administrativ-financiară din companie, pe baza datelor din sistem.
Vrei să trimiți ușor fluturașii de salariu?
O altă caracteristică importantă a unui soft salarii este capacitatea acestuia de a genera fluturașii de salariu, cu toate detaliile pe care dorești să le includă. Ulterior, softul îți permite să îi trimiți către angajați prin email sau SMS. De asemenea, cu un portal self-service inclus într-un program resurse umane, angajații își pot vizualiza fluturașii de salariu. Aceste aplicații te ajută să ai parte de o comunicare transparentă cu oamenii din companie, și să le pui la dispoziție toate informațiile despre veniturile salariale.
Descoperă soluții software configurabile pentru nevoile tale
Vrei să-ți simplifici operațiunile de payroll cu o soluție intuitivă? Softul de salarii, dp-Payroll, dezvoltat de UCMS by AROBS, este alcătuit din 19 funcționalități distincte și configurabile care te ajută să-ți eficientizezi procesele de salarizare. De asemenea, compania cu o experiență de peste 26 de ani îți poate oferi un program resurse umane care îți optimizează administrarea de personal. Pentru mai multe detalii, trimite un e-mail la [email protected] sau apelează numărul de telefon 0720 534 424.