Proiectul „DigiL@b+” – POCU/860/3/12/142999 este implementat în perioada 07.10.2022-31.12.2023 cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi si are o valoare totală de 4.517.590,07 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 4.517.590,07 lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea unei ocupări sustenabile şi de calitate a forţei de muncă din regiunile Sud Vest, Vest, Nord Vest şi Centru prin oferirea de cursuri de dezvoltare a competenţelor digitale către 320 de angajaţi şi sprijinirea întreprinderilor în elaborarea şi introducerea unor programe de învăţare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale şi tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în vederea îmbunătăţirii nivelului de cunoştinte/ competenţe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor.
În cadrul evenimentului Tech Day Craiova veţi putea să interacţionaţi cu dezvoltatori, profesioniști și pasionați de aplicații și gadget-uri inovatoare, să descoperiţi soluții de digitalizare pentru eficientizarea și creșterea performanțelor şi, nu în ultimul rând, să aflaţi despre cursurile de formare gratuite oferite în cadrul proiectului “Digil@b+”, dedicate dezvoltării competențelor digitale ale angajaţilor.
Evenimentul este organizat la Ramada Plaza Craiova, sala Constantin Brâncuşi, în intervalul orar 10:00-13:00, va fi moderat de Adrian Măniuțiu, fondator EM360 Group și Ambasador al Digitalizării în cadrul proiectului „DigiL@b+” şi îi va avea ca invitaţi pe Elena Lotrean – Antreprenor, Smaranda Heroiu – Upgrade 100, Cristian Cosmin – Economist şi Răzvan Crăciunescu – Universitatea Politehnica București.
Pentru informații suplimentare referitoare la participare şi agenda evenimentului, vă rugam să utilizați următoarele date de contact:
Asociaţia „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România”
Daniel Urîtu – Manager de proiect
Tel: +40 762 333 447
E-mail: [email protected]