Să trimiți bani dintr-o țară în alta nu este nici pe departe la fel de simplu cum este să faci plăți contactless. Băncile tradiționale percep taxe și au proces complicat pentru acest tip de transferuri. În schimb, neobăncile simplifică semnificativ transferurile. 

Să ne concentrăm atenția mai întâi asupra transferurile internaționale clasice – ele sunt efectuate de unitățile bancare de ani de zile, și chiar dacă scopul principal este atins, procedeul nu este unul foarte transparent pentru clienți. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice sunt supuse unor taxe suplimentare, care cresc în funcție de suma de bani care se dorește a fi trimisă. Transferul nu este instant, banii ajung la destinatar după o anumită durată de timp vag aproximată de banca. Procesul de transfer în sine nu este unul transparent, motiv pentru care mulți expeditori au rețineri sau anumite suspiciuni. 

Ce sunt neobăncile și cum pot ele umple golurile clasicelor transferuri

Neobăncile sunt noile bănci digitale, care funcționează și există doar în mediul digital, de obicei prin intermediul unei aplicații. Să luăm spre exemplu Revolut, care funcționează întocmai ca o banca tradițională și pune la dispoziția clienților săi aceleași servicii. Dar ce o deosebește de o bancă clasica? 

Neobăncile nu au, în primul rând, un sediu fizic și nu sunt supuse acelorași reglementări ca cele tradiționale. Într-adevăr pun la dispoziție aceleași servicii ca o bancă normală, dar multe dintre ele sunt efectuate chiar de client în sine. Plăți, dispozitive mPOS de încasare a plăților, transferuri, transferuri internaționale, împrumuturi, deschiderea unui seif de economii, în toate aceste exemple clientul fie este autodidact, fie primește ajutor virtual. Cel mai adesea, asistenții sunt virtuali, dar există și operatori umani care să intervină în situațiile complexe. 

Cu ce se confruntă băncile tradiționale?

Spre deosebire de transferurile internaționale clasice despre care am explicat anterior cum se derulează, transferurile prin neobănci funcționează identic unui simplu transfer normal. Chiar dacă destinatarul deține sau nu un cont la neobanca respectivă, emitentul trebuie doar să introducă contactul, datele și suma dorită. De asemenea, transferurile se pot realiza la fel de ușor în monede de valută diferită. 

Studiul făcut de Mastercard în septembrie, “Extinderea razei: Cum pot portofelele digitale să umple golurile remitențele,” arată că în 2020, când a început pandemia, Banca Mondială a înregistrat o scădere a remintețelor cu 20%, adică peste 100 miliarde de dolari, comparativ cu anul 2019. 

Source