Manichiura in culori festive este o modalitate distractiva de a intra in spiritul sarbatorilor de iarna. Pe masura ce toamna se apropie de sfarsit si ne apropiem de sezonul rece, incep sa apara tot mai multe ideile creative pentru manichiura de sarbatori. Si, pentru ca nu trebuie sa uiti de necesitatea de a-ti pastra unghiile sanatoase, iata 7 sfaturi care te vor ajuta sa iti protejezi unghiile in sezonul rece:

Refa-ti manichiura la cel putin 10 zile

Poate fi tentant sa iti schimbi manichiura in functie de tinuta, dar indepartarea si reaplicarea produselor pentru unghii prea des iti supune unghiile la riscul de deshidratare. In sezonul rece este bine sa iti faci manichiura cat mai rar, la o distanta de cel putin 10 zile.

Poti lua in considerare utilizarea unei culori deschise sau transparente si a unui top coat. astfel, manichiura ta va fi mai bine protejata si, totodata, mai usor de refacut. Nu va mai fi necesar sa indepartezi complet produsele de pe unghii si, totodata, prelungesti durabilitatea manichiurii, pastrand unghiile sanatoase.

Poarta manusi cand iesi afara 

Este bine sa minimizezi expunerea unghiilor la temperaturile scazute si factorii de clima mai duri ai iernii. In general, sezonul rece poate afecta unghiile, iar temperaturile scazute si vremea uscata pot face unghiile mai casante, predispunandu-le catre rupere. Prin urmare, nu uita sa porti manusi cand este frig afara si iesi din casa.

Hidrateaza-ti mainile si unghiile

O alta metoda de a-ti proteja unghiile in sezonul rece este sa le hidratezi corespunzator. Cand folosesti o crema pentru maini, nu uita sa o aplici si pe unghii si cuticule. De asemenea, nu omite sa faci acest lucru dupa ce te speli pe maini.

Evita pilirea sau slefuirea suprafetei unghiilor

Iarna este mai bine sa eviti pilirea sau slefuirea suprafetei, pentru ca acest procedeu indeparteaza un strat de celule si subtiaza placa unghiei. Procesul de recuperare este mai lent si iti pune in pericol sanatatea unghiilor. Pentru a se reface complet, de la cuticula pana la varf, unghia are nevoie de cel putin 6 luni. De asemenea, pentru a preveni ruperea, este bine sa pastrezi unghiile cat mai scurte.

Mentine-ti unghiile flexibile si rezistente

Daca vrei sa ai unghii durabile si sanatoase, trebuie sa le mentii cat mai flexibile si mai puternice. Iarna unghiile cresc mai incet decat vara si se regenereaza mai greu, deci este obligatoriu sa le hidratezi cat mai des pentru a nu deveni casante si a le pastra cat mai sanatoase.

Consuma proteine si mananca sanatos

Unghiile sunt facute din cheratina, o proteina fibroasa care are nevoie de aminoacizi sau derivati din proteine. In perioada sarbatorilor de iarna este atat de usor sa te rasfeti cu mai multe dulciuri decat de obicei si sa nu pastrezi o alimentatie sanatoasa. Totusi, daca vrei sa iti mentii unghiile in stare impecabila, ai nevoie de o dieta echilibrata din care sa nu lipseasca proteinele.

Poarta manusi de protectie cand faci treaba

In perioada sarbatorilor sigur vei face mai multa treaba decat de obicei, iar activitatile casnice iti pot afecta unghiile. Mainile si unghiile pot avea de suferit din cauza apei fierbinti, a aerului rece sau a expunerii excesive la caldura. De aceea, este bine sa nu uiti sa porti manusi de protectie cand speli vase sau faci curatenie prin casa.

Source