Compania Carbon Dynamics si Casa de Bijuterii MICRI au prezentat joi, 12 mai, în cadrul evenimentului „Diamantul de laborator – Un vis devenit realitate”, desfășurat la Muzeul Național de Geologie (MNG), primul diamant de înaltă calitate crescut în primul și singurul laborator din România pentru industria de bijuterii. Carbon Dynamics a donat către MNG un diamant de 1.14 ct crescut în laborator, care va fi expus pentru prima dată, în data de 14 mai, când va avea loc Noaptea Muzeelor, și care va deveni un exponat permanent al muzeului ( MNG ). La eveniment au participat și președintele României din trecut, Emil Constantinescu, în calitatea sa de geolog, precum și actrița Monica Davidescu, ambasadoare a brandului de bijuterii de lux Casa de Bijuterii MICRI.
Dezvoltarea atât de avansată a tehnologiei zilelor noastre a făcut posibilă creșterea diamantelor de înaltă calitate, care a devenit o reușită a laboratoarelor prezentului. Din punctul de vedere fizic și al respectării calităților 5C (Carat, Clarity, Colour, Cut, Certificate), acestea sunt identice cu cele care zac ascunse în adâncurile pământului, la sute de kilometri adâncime, și păstrează unicitatea specifică lor, reamintind că nu există 2 diamante de laborator la fel.
Carbon Dynamics este prima și singura companie din România, și printre puținele din lume, capabilă să crească diamante de laborator, folosind procedeul CVD ( chemical vapor deposition ). Energia folosită provine din surse regenerabile, având astfel o amprentă de carbon extrem de redusă, în plus, diamantele sale sunt șlfeuite manual de către meșteri din Anvers.
„Inspirați de scrierile lui H.G. Wells, pasionați de strălucirea celor mai prețioase pietre din istoria omenirii, am căutat să dezvoltăm și să rafinăm tehnicile de producție în căutarea diamantului perfect”, a declarat Alessandro Amato, co-fondator al Carbon Dynamics, care le-a vorbit participanților despre procesul prin care se obțin aceste diamante și le-a relatat pe scurt povestea lor.
Casa de Bijuterii MICRI, colaborator principal al Carbon Dynamics, oferă acum clienților săi posibilitatea de a alege bijuterii cu diamantele de laborator create de Carbon Dynamics și realizând bijuterii unicat. „Diamantele au fascinat încă din cele mai vechi timpuri. Au fost simbol al bogăției, mod de afirmare al unui statut social superior și, prin raritatea lor, un obiect al dorințelor și al orgoliilor. Regi și regine, de-a lungul istoriei, și-au măsurat statura istorică prin pietrele prețioase care le-au decorat bijuteriile coroanei. În modernism, diamantul a rămas același simbol de statut, care atrage priviri și care provoacă deopotrivă admirație și invidie”, a spus fondatorul Casei de Bijuterii MICRI, Cristian Ioniță.
Prezentă la eveniment, cunoscuta actriță Monica Davidescu a vorbit despre cât de mult o onorează calitatea de ambasadoare a brandului Casa de Bijuterii MICRI pe care o are. „Am știut din prima clipă că, Casa de Bijuterii MICRI este un nume puternic care împărtășește aceleași valori ca și mine. O bijuterie înseamnă poveste, emoție, mesaj. Iubesc tradiția, inovatia, unicitatea, istoria și munca în familie. Și toate acestea reprezintă de fapt Casa de Bijuterii MICRI.”, a declarat ea.
Evenimentul „Diamantul de laborator – Un vis devenit realitate” a fost realizat în parteneriat cu Institutul Geologic al României – IGR București, Institut Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției, aflat în Coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și înființat în anul 1906 prin Decret Regal, semnat de Majestatea Sa Regele Carol I al României, cu scopul de a îndeplini atribuțiile unui serviciu geologic național, într-o locație unică prin concepția sa – Muzeul National de Geologie, care cuprinde într-o succesiune logică toate ramurile științelor geonomice, de la formarea planetelor, a mineralelor, a rocilor, a zăcămintelor de substanțe minerale utile, la tectonica globală, la evoluția vieții pe Pământ și apariția omului.
Mai multe informații despre Carbon Dynamics se pot obține pe site-ul www.carbondynamics.eu
Situată în Bld. Aviatorilor nr. 35, Sector 1, București, Casa de Bijuterii MICRI poate fi contactată prin E-mail, pe adresa [email protected], la telefon +40 21 312 00 57 sau pe WhatsApp, la numărul +40 742 355 578. De asemenea, doritorii pot vedea exponate din colecțiile casa de Bijuterii MICRI și pe site-ul www.micri.ro .