Proiectul POCU/626/6/13/133175, cu finanțare nerambursabilă, este implementat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București – ASE și Asociația Consultanților în Management din România – AMCOR,  și se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni, cuprinsă între mai 2021 – mai 2023.

   Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de consolidarea și dezvoltarea a 11 parteneriate cu angajatori, pentru sprijinirea și dezvoltarea competențelor și aptitudinilor profesionale a 284 de studenți din domeniul economic, aflați în procesul de tranziție din mediul educațional către piața muncii. Acest obiectiv va fi realizat prin intermediul unui sistem integrat, intensiv și coerent de servicii de consiliere și orientare profesională, organizarea de stagii de pregătire practică, din care 63 dintre acestea în entități care activează în domenii de specializare inteligentă, workshop-uri și vizite de studiu în vederea facilitării inserției pe piața muncii a unui număr de 106 studenți.

În acest sens, în cadrul proiectului sunt studenții înscriși în grupul țintă vor participa la următoarele activități:

– Derularea stagiilor de practică, prin intermediul cărora vor intra în contact direct cu un mediu de afaceri, acumulând informații cu caracter transversal legate de fluxurile de lucru dintr-o companie;

– Oportunitatea de a se înscrie într-unul din cele 28 concursuri organizate pentru stimularea studenților cu cele mai bune performanțe în cadrul programelor de practică derulate și câștigarea unuia dintre cele 112 de premii;

– Participarea la sesiuni de consiliere și orientare în carieră;

– Participarea la unul dintre cele 3 workshop-uri de dezvoltare personală, la care vor participa și invitați din mediul de afaceri, evenimente prin care se dorește crearea unei legături între mediul angajatorilor și cel universitar, cu scopul facilitării inserției tinerilor într-un mediu de lucru relevant pentru domeniile de studii urmate;

– Participarea la training-uri în servicii informatice pentru managementul afacerii; 

Sunt eligibili pentru participarea în cadrul proiectului studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– Studentul să fie înmatriculat in cadrul unei instituții de învăţământ acreditate, domeniu de studiu – economic;

– Studentul să aibă domiciliul într-una din in regiunile mai puțin dezvoltate ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud- Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest si Centru;

– Studentul să aibă prevăzută disciplina de practica în programa de studii de licența / master;

– Studentul nu a mai participat la un stagiu de practica similar finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU).

Înscrierile în cadrul proiectului pot fi realizate accesând link-ul https://forms.gle/8vZq2M1NbNpE5emW7

Mai multe detalii despre proiect, activitati și echipa de implementare, pe website-ul proiectului www.managerinactiune.ro

Proiectul Manager în acțiune – stagii de practică în domeniul economic este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU/626/6/13/ 133175) și se derulează pe o perioadă de 24 luni, în intervalul  17.05.2021 – 16.05.2023, beneficiind de o finanțare totală de 4.385.266,37 lei din care 4.348.029,79 lei sunt nerambursabili.

Date de Contact:

Manager de proiect: Loredana Șocîte

Telefon: 0756.690.583

Email: [email protected]

Source