Ce înseamnă PFA și SRL ?

PFA este un acronim care înseamnă Persoană Fizică Autorizată și face referire la desfășurarea activităților economice și este cea mai simplă formă sub care o persoană fizică poate desfășura individual şi independent activităţi economice, folosind în principal forța sa de muncă.

Titularul unui PFA răspunde pentru obligațiile sale cu toate bunurile personale.SRL este un acronim care înseamnă Societate cu Raspundere Limitată, este o entitate de sine stătătoare, persoană juridică în care asociatul răspunde pentru obligațiile sale în limita capitalului social.

Când înființez un PFA?

Activitățile economice ale unui PFA pot fi desfășurate în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă.

Alegi să faci un PFA atunci când ai o meserie (frizer, instructor fitness, fotograf, cosmeticiană, în domeniul IT, etc), când ești la început de drum și vrei să testezi afacerea. Dacă aceasta se extinde, poți radia PFAul și poți înființa un SRL.

Alegi să faci un PFA atunci când vrei să desfasori o singură activitate (sau un număr limitat de activități) dintr-un domeniu nespecializat, pentru care nu este necesară pregătirea sau experiența profesională, un volum scăzut de activitate și maxim 3 angajați.

În cazul PFA-ului, poți avea maxim 5 coduri CAEN și maxim 3 angajați. Citește mai multe detalii despre înființare PFA.

Atenție

Asigură-te că ai experiență sau pregătire pentru fiecare cod CAEN pe care îl alegi la înființarea PFA-ului.

Astfel, trebuie să faci dovada pregătirii sau experienței profesionale.

Documentele care atestă pregătirea sunt diplomele de studii – liceu, facultate sau cursuri acreditate.

Documentele care atestă experiența profesională sunt fie o copie după Cartea de Muncă, din care să reiasă faptul că ai activat, ca angajat, în domeniul respectiv, fie o adeverință de la un fost sau actual angajator, din care să reiasă faptul că ai lucrat în acel domeniu.

Pentru domeniile de activitate mai generale, care nu necesită de obicei studii de specialitate, orice diplomă de studii este de obicei suficientă.

Când înființez un SRL?

Când vrei un business extins, cu mai mulți angajați, cu mai multe activități (coduri CAEN), când vrei să desfășori o activitate fără a face dovada experienței sau pregătirii profesionale sau când vrei să te asociezi cu mai multe persoane. Citește detalii despre înființare SRL.

Ce taxe și impozite plătește un PFA?

Impozit pe venitul net (venit minus cheltuieli) de 10%. Acesta poate fi achitat în sistem real sau la normă de venit.

Dacă venitul net lunar este egal cu sau depășește salariul minim pe economie (2300 lei în 2021), plătești contribuțiile sociale calculate la salariul minim pe economie (contribuțiile pentru anul 2021 sunt: pensie 25% și sănătate 10%).

Contabilitatea este destul de simplă și se depune o singură declarație pe an (declarația unică).

Poți scoate banii din firmă oricând, fără să plătești impozit.

Ce taxe și impozite plătește un SRL?

Plătești impozit pe venit (pe cifra de afaceri) de 1% dacă ai cel puțin un angajat, cu minim 8 ore/zi sau mai mulți angajați care să însumeze 8 ore/zi și 3% dacă nu ai niciun angajat sau dacă angajatul/angajații nu însumează 8 ore/zi.

Poți fi angajat la tine în firmă (și plătești astfel contribuțiile sociale, de sănătate, etc.), însă acest lucru nu este obligatoriu.

Nu poți scoate banii (adică profitul obținut) din firmă oricând, ci doar trimestrial sau anual. Profitul distribuit asociaților se impozitează cu 5%.

Ai nevoie de un contabil care să țină evidența veniturilor și cheltuielilor, salariaților, și care să întocmească și să depună declarațiile fiscale.

Bun, acum că te-ai lămurit un pic, noi te ajutăm să îți pornești business-ul propriu sau cu asociați.Pe expertcontabiltim.ro îți oferim consultanța necesară, întocmim actele și le depunem la Registrul Comerțului.