Stera Chemicals a comercializat peste 20.000 de tone de marfă, cu peste 55% mai mult față de cantitatea livrată în 2020. Cea mai mare creștere înregistrată a fost pe segmentul materiilor prime pentru construcții, unde cifra de afaceri a crescut cu peste 250% comparativ cu 2020, urmat de cel al industriei de lacuri și vopsele, segment cu peste 100% mai mare. Tot 2021 a adus pentru Stera Chemicals și cea mai mare valoare a vânzărilor lunare: 7 milioane de euro. 

La finalul anului estimăm că vom atinge un nivel record al vânzărilor de peste 45 milioane de euro”, spune Alecsandru Rasidescu, CEO Stera Chemicals.  

Creșterile vânzărilor de materii prime vin după ce în 2020, activitatea înregistrase scăderi pe toate segmentele. Cele mai mari, de peste 60%, au fost în departamentul de cauciuc și plastice, cauzate de oprirea sau reducerea activității unor producători locali. Pentru a depăși acest impediment, Stera a ales să se concentreze pe specialități, produse care se folosesc în cantități reduse, dar care au o valoare mare. Este vorba de aditivi spre exemplu, care, adăugați într-o concentrație mică în procesul de fabricație, îmbunătățesc considerabil performanțele produsului finit. Un alt tip de specialități sunt polimerii tehnici speciali, substanțe active cu proprietăți dezinfectante, pigmenți sau coloranți speciali rezistenți la temperaturi înalte.

În ultimul an ne-am lărgit portofoliul cu o serie de dezinfectanți și conservanți industriali, care pot fi folosiți atât în protecția materialelor, cât și în tratarea apelor de proces, precum și rășini și sisteme epoxidice sau metacrilice speciale, aditivi de proces, diverse sorturi de cauciuc cu performanțe speciale”, explică Alecsandru Rasidescu.                

Una dintre cele mai inovatoare companii din industrie

În ultimii ani, viziunea business-ului s-a schimbat, scopul principal fiind în prezent acela de a transforma Stera Chemicals într-un lider regional care va construi în țară și un hub prin intermediul căruia să poată distribui competitiv materii prime în Europa de Sud-Est. 

Îndeplinirea acestui scop presupune un proces de inovare la nivelul întregii organizații, care vizează tranziția integrală la energii sustenabile, precum și digitalizarea proceselor operaționale în vederea transformării companiei într-un paperless office și într-un business ”verde”. 

Am implementat un proces de automatizare a ecosistemului nostru de business, privind circulația internă a documentelor, sistemul de raportare și bugetare pentru extragerea zilnică a datelor din ERP și actualizarea bazelor de date, precum și automatizarea proceselor financiare și managementul fluxului de numerar”, completează CEO-ul Stera Chemicals.

Investiții de 400.000 de euro

Compania a investit 400.000 euro într-un data center care conține, printre altele, și un server de Business Intelligence, instrument care facilitează procesul decizional intern și care este totodată un liant între diviziile de logistică și comercial, respectiv cea dedicată clienților. Serverul actualizează informațiile și rapoartele în fiecare noapte, conectându-se la toate bazele de date interne, și permițând astfel angajaților să ia decizii de business performante în timp real și să acceseze rapoarte personalizate specifice activităților desfășurate. 

Pentru îmbunătățirea managementului relațiilor cu clienții, compania investește în prezent  într-o platformă B2B care le permite acestora să-și acceseze rapid facturile și documentele care atestă calitatea produselor achiziționate, de la buletine de analiză, fișe de siguranță și până la documentația tehnică și diverse tipuri de certificate. 

Lucrăm în prezent la interconectarea sistemelor noastre astfel încât fiecare client, când accesează platforma B2B, să poată vedea prețurile și stocurile actualizate pentru produsele folosite și să poată înregistra o comandă în timp real. Pentru comenzile plasate electronic, un robot va emite și transmite automat atât confirmări de comandă către client, comanda către depozit pentru a fi pregătită, cât și comanda de transport”, mai spune CEO-ul Stera Chemicals. 

O altă investiție recentă a companiei, care va fi deplin funcțională în aproximativ 2 luni, este un sistem CRM de top, cu ajutorul căruia clienții primesc răspuns rapid la solicitări, având la dispoziție și un chat online pentru contact direct cu departamentul comercial. Sistemul  urmează a fi integrat în scurt timp cu platformele online ale companiei, platforma B2B, precum și cu sistemul ERP. Acțiunile de management vor fi completate de  campanii de informare legate de tendințele pieței și de soluțiile de sprijin ale Stera Chemicals pentru producătorii cu care colaborează. În CRM va fi integrată pe parcurs și monitorizarea timpilor de livrare a comenzilor către clienți, pentru posibilitatea de a interveni în cazul apariției unor întârzieri. 

Planurile de viitor ale Stera Chemicals continuă pe calea inovației, compania vizând alocarea unor sume considerabile în digitalizare și robotizare astfel încât clienții să se poată bucura de o experiență unică, profesionistă și complet digitală. Acestea vor fi completate de extinderea gamei de produse și de expansiunea externă prin noi sucursale în Europa. În prezent, Stera Chemicals acoperă 12 piețe externe fără prezență în teritoriu.

Despre Stera Chemicals

Fondată în 1999, Stera Chemicals este unul dintre liderii pieței de distribuție de materii prime chimice, activând în mai multe industrii, printre care: lacuri și vopsele; cosmetică și detergenți; cauciuc; construcții; plastice; alimentară; tratarea apelor; agricultură. Prezentă pe 12 piețe internaționale, compania furnizează materii prime din 5 depozite regionale, cu o livrare rapidă și o trasabilitate de 100% a loturilor, pentru peste 900 de clienți naționali și internaționali.

Source