În era noii “normalității”, organizațiile își reconfigurează traseul și își remodelează afacerile, pentru a se alinia noilor exigențe ale pieței. Abilităţile sociale şi felul în care angajaţii aplică în mediul în care lucrează aceste competenţe contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor interumane, lucrul în echipă şi imaginea organizaţiei. Dacă aşa-numitele competenţe tehnice, sau hard skills îţi pot asigura un loc de muncă într-o companie de renume şi contribuie la evoluţia ta la locul de muncă, abilităţile soft te ajută să ieşi în evidenţă, să-ţi dezvolţi relaţiile interumane şi să creşti productivitatea la locul de muncă”, declară Aura Icodin, Fondatoare și CEO A_BEST.

Consultanții Sta.RPerformining, cu o experiență de aproximativ 20 de ani pe piața de profil,  au pus la punct programe de învățare online eficiente, ce oferă participanților posibilitatea de a utiliza video-uri educative, seminarii online și explicații despre diverse concepte. De asemenea, cursanților li se prezintă diferite studii de caz, ce sunt adaptate la contextul organizației ce beneficiază de training. Fiecare program online este format dintr-o suită de lecții interactive, exerciții, teste, seminarii online și sesiuni de consiliere individuală, scopul fiind transformare a cunoștințelor accumulate pe parcursul cursului în acțiuni cu impact real asupra afacerii.

Paleta de cursuri online Sta.RPerformining este în plin proces de diversificare. Toate cursurile sunt construite în limba română, la standarde internaționale de calitate.

Menționam mai jos câteva din cele 28 de programe online oferite de Starperformining:

•            Managementul stresului

•            Managementul afacerii în timp de criză

•            Managementul proiectelor

•            Asistent Manager

•            Tehnici de coaching si feedback

•            Gestionarea conflcitelor

•            Interviul de selecție

•            Managementul timpului

•            Negocierea avansată

•            Contabilitate de bază

Conceptul inovator de integrare a unor soluții de business specifice pe care îl propune Sta.RPerformining a prins contur ca urmare a sinergiei din cadrul unui grup foarte mare de experți independenți care au acumulat expertiza practică lucrând în diferite industrii, organizații și posturi. Colaborarea cu Centrul de Limbi Străine A_BEST a venit firesc, în noul context al digitalizării accelerate a procesului de learning & development, în cadrul companiilor multinaționale. Prin acest nou parteneriat startegic, Starperformining își propune să își mărească atât portofoliul de cursuri, prin implicarea și a specialiștilor A_BEST în design-ul și livrarea acestora, cât și plaja de acoperire a pieței de profil. Împărtășim aceleași valori cu cele ale membrilor echipei A_BEST, motiv pentru care suntem siguri că împreună cu aceștia vom putea oferi clienților noștri o paleta relevantă de traininguri corporate! ”, precizează Radu Stănescu, Managing Partner Sta.RPerformining.

Consultanții Sta.RPerformining care susţin programele de formare deţin studii de specialitate, MBA-uri şi sunt acreditaţi de Autoritatea Naţională de Certificare, ca formatori şi consilieri pentru dezvoltare personală. De asemenea, este de remarcat faptul că ei au acumulat experienţă practică atât în firme locale, cât și în companii multinaționale, din diferite țări (de exemplu din Europa de Sud-Est), în domenii precum: comercial, financiar, resurse umane, producție, atât la nivel operațional, cât și la nivel strategic.

Despre Centrul de Limbi Străine A_BEST

 

A_BEST – furnizor de încredere de cursuri corporate de limbi străine, pentru un număr mare de companii multinaționale

A_BEST a fost înfiinţat în 2008 şi este unul dintre cele mai mari centre independente de învățare a limbilor străine din București, România. A_BEST oferă servicii lingvistice complete, la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba română pentru expaţi; cursuri de limbi străine pentru copii; testări cu recunoaștere internațională; traduceri; audit lingvistic; evenimente dedicate mediului academic.

Echipa A_BEST organizează cursuri de limbi străine şi de limba română pentru expaţi, iar din portofoliul nostru de clienţi fac parte peste 250 de companii multinaționale, din domenii precum IT, telecomunicații, banking, asigurări, pharma, FMCG, transporturi şi logistică. De asemenea, portofoliul A_BEST este format din 10 limbi străine și deținem o acreditare naţională şi trei acreditări internaţionale. A_BEST este și prima companie locală care a obţinut certificarea Sistemului de Management al Calităţii conform standardului ISO 9001:2015, în urma auditului realizat de compania TÜV SÜD Management Service GmbH, organizaţie germană de certificare de terţă parte.

Pentru detalii, vă invităm pe http://abest.ro/ .

Despre Sta.RPerformining

 

Starperformining – un partener de încredere în lumea de business actuală, care găsește cu ușurință cel mai potrivit mix de soluții practice de management pentru companiile multinaționale si locale

 

Consultanții Starperformining au construit numeroase soluții practice de business în aproximativ 20 de ani de practică, timp în care s-au concentrat permanent pe obținerea de rezultate tangibile și evaluări continue, atât din punct de vedere al impactului imediat, cât și al rezultatelor obținute pe termen lung.

Pentru a genera exact schimbarea de care este nevoie, se calibrează soluțiile la problemele și provocările specifice fiecărei organizații.

Serviciile Starperformining acoperă arii precum: diagnoză organizațională, strategia comercială, optimizare organizațională, dezvoltarea competențelor, iar instrumentele  principale utilizate de specialiștii Starperformining sunt: Evaluarea “360 de grade”, Centrul Online de Evaluare, FIRO-B test psihologic, MBTI – evaluarea comportamentului, MEIRC – evaluarea posturilor, HAX management strategic, Play To Win – stabilirea strategiei, CANVAS – abordare strategică.

 

Pentru detalii, vă invităm pe https://starperformining.mykajabi.com/ .

Source