MassMutual România se alătură ca sponsor principal la DevCon Live 2021, o conferință premium dedicată comunității IT din România.

MassMutual România dezvoltă produse digitale și soluții tehnologice, pentru a ajuta oamenii să își asigure viitorul și să-i protejeze pe cei pe care îi iubesc, formând astfel o cultură a inovației și reciprocității. Pentru că își dorește să creeze valoare adaugată pe termen lung, MassMutual România se implică activ în dezvoltarea pieței locale de tehnologie. Un bun exemplu este susținerea DevCon Live 2021, pe 3-4 noiembrie, din postura de sponsor principal.

MassMutual România este o subsidiară a Massachusetts Mutual Life Insurance (MassMutual), având focus pe tehnologie și birouri deschise în București și în Cluj. Misiunea locală este să ajute compania mamă să-și accelereze capacitățile digitale, pentru a consolida poziția de lideri pe piață. Anul 2020 a marcat debutul companiei pe piața din România, moment care a coincis cu începutul pandemiei și a adus provocări inerente, pe care însa MassMutual România le-a depașit cu brio. Biroul din București a fost deschis în august anul trecut pentru primii angajați.

MassMutual România va fi prezentă în cadrul celor două zile de eveniment cu speakeri cu o vastă experiență internațională, din comunitățile tehnice de Data, AI & Machine Learning și Web & Mobile, care vor susține prezentări tehnice, dar și webinarii practice de tipul masterclass. MassMutual România va fi prezentă și în zona expozițională cu un stand virtual 3D, unde participanții la eveniment pot interacționa, pot pune întrebări experților tehnici și pot participa la un treasure hunt în urma căruia pot câștiga premii interesante.

Cu peste 170 de ani în industrie, MassMutual are în portofoliu o gamă largă de soluții digitale. De asemenea, încă de la început, MassMutual și-a pus clienții în centrul a ceea ce face, oferind soluții financiare complete, îndrumări și educația necesară pentru buna lor folosire. Strategia companiei pe termen lung este să fie un sprijin pentru deținătorii de polițe și cei dragi lor, asigurându-se că aceștia se pot baza pe ei în momentele în care au nevoie.

În premieră, MassMutual România vine alături de DevCon Live 2021 în calitate de Sponsor  Principal, într-o călătorie virtuală de două zile. Susținător al comunității IT din România, MassMutual România s-a adaptat condițiilor pandemice și se implică activ în diverse evenimente din zona tehnică.

„Am realizat atât de multe la MassMutual România în primul nostru an, în ciuda faptului că am lucrat la distanță în vremuri de pandemie. Am reușit să comunicam și să colaboram eficient ca o echipă. Înțelegem că este esențial să rămânem în strânsă legatură nu doar în interiorul companiei, ci și cu comunitatea tehnică locală din care facem parte. Suntem mândri să susținem DevCon Live 2021, un forum remarcabil pentru pasionații de tehnologie. MassMutual România își propune să ofere oportunități diverse de dezvoltare tuturor angajaților săi, asigurându-le în același timp membrilor echipei instrumentele de care au nevoie pentru a învăța și a crește atât personal, cât și profesional.” a spus Michael Makar, Head of MassMutual România.

Află mai multe despre MassMutual România aici.

Despre DevCon Live 2021

DevCon Live 2021 este o conferință premium dedicată profesioniștilor IT din România și va avea loc, pentru a doua oară online, pe 3-4 Noiembrie. Timp de 2 zile, evenimentul va surprinde scene dedicate axate pe tehnologii, precum Java, .NET, Data, AI & Machine Learning, Web & Mobile, dar și Women in Tech.

Inspirată de DevTalks Reimagined și parte a umbrelei DevTalks România, DevCon Live are scopul de a oferi conținut nou și de a conecta comunitatea IT locală, prin prezența în cadrul agendei a peste 40 de speakeri internaționali și locali, companii de top din industria IT, dar și prin surprizele pe care organizatorii le pregătesc pentru zona expozițională și de gamification. Astfel, evenimentul devine o resursă pentru pasionații de tehnologie, iar experiența unei conferințe virtuale va marca o perioadă de învățare și networking în cele 2 zile.

Pentru mai multe detalii despre agendă și bilete, puteți accesa site-ul oficial: www.dev-con.ro.

Source